Copiii înscriși la grădiniță, care vor rămâne în învățământul preșcolar și în anul 2017 - 2018, trebuie reînscriși, pentru a li se rezerva un loc în unitatea de învățământ. Solicitările se depun începând de luni, 8 mai. Micuții care intră prima dată la grădiniță în această toamnă trebuie înscriși începând din 22 mai.
Părinții trebuie să știe că ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani, menționează Ministerul Educației.
O altă informație de care părinții trebuie să țină cont se referă la criteriile generale și specifice în funcție de care vor fi selectate cererile de înscriere, dacă numărul acestora este mai mare decât numărul locurilor disponibile în unitatea de învățământ. Conform adresei transmise în județe de Ministerul Educației, criteriile generale de departajare sunt existența unui document care dovedește că preșcolarul este orfan de ambii părinți, existența unui document care dovedește că preșcolarul este orfan de un părinte,existența unui frate/unei surori în unitatea de învățământ și existența unui certificat de încadrare a copilului în grad de handicap.
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean până la data de 19 mai. Ele nu pot fi discriminatorii, nu pot include liste de preînscrieri și se aplică nu mai dacă este nevoie de departajare și după aplicarea criteriilor generale. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar sunt obligate să afișeze la vedere informaţii referitoare la capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. De asemenea, în unitățile de învățământ preșcolar trebuie să fie afișate, la loc vizibil, informaţii privind statutul grădiniței: autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
În acest an școlar, în Prahova sunt înscriși peste 16.000 de preșcolari, în cele 318 grădinițe de stat și 13 grădinițe private existente.
Foto arhivă