Categorie: Actual

hipodrom ploiesti finalizatAutorităţile locale pregătesc un proiect de modificare a tarifelor practicate la Hipodromul Ploieşti. Documentul propune renunţarea la unele dintre tarifele aprobate în 2016, la redeschiderea hipodromului în urma proiectului de modernizare, considerate imposibil de implementat, diminuarea altora, dar şi interoducerea unora noi.

Clubul Sportiv Municipal, structură care are în administrare această bază, a fundamentat un proiect de hotărâre pentru modificarea tarifelor practicate la Hipodromul Ploieşti, proiect care urmează să intre, foarte probabil săptămâna viitoare, în dezbaterea Consiliului Local. Acesta propune reducerea tarifelor pentru cazarea cailor în boxe şi accesul pe pista de trap pentru antrenamente, în condiţiile în care, de la redeschiderea hipodromului, aici au fost aduşi doar şapte cai. Astfel, suma percepută în prezent, de 450 de lei pe lună pentru fiecare animal, ar urma să scadă, dacă se aprobă proiectul de hotărâre, până la 250 de lei, cu o nouă facilitate oferită deţinătorilor care aduc mai mulţi cai, care ar urma să plătească 150 de lei de la al cincilea cal în sus. De asemenea, tariful pentru antrenamentul pe pistă ar urma să scadă de la 10 la 5 lei pe zi.

Documentul, prezentat pe pagina de internet a municipalităţii, www.ploiesti.ro, propune, pe modelul deja aplicat la stadionul „Ilie Oană”, şi unele tarife noi, pentru închirierea hipodromului şi realizarea de spoturi publicitare sau şedinţe foto-video.

Astfel, pentru o şedinţă foto la Hipodromul Ploieşti, doritorii ar urma să achite 100 de lei pe oră, respectiv 150 pentru o şedinţă video sau 200 de lei pentru pachetul foto-video. Conducerea complexului hipic va avea posibilitatea să închirieze şi spaţiile excedentare de la etajele trei, patru şi cinci ale noii tribune, tarifele propuse pentru folosirea acestor săli fiind de 300 de lei pentru o oră, 600 de lei pentru trei ore sau 700 pentru patru ore. Organizarea de evenimente publicitare va costa 2.340 de lei pe oră, în vreme ce închirierea hipodromului pentru evenimente sportive, fără folosirea grajdului, se va putea face, dacă se aprobă proiectul de hotărâre, contra sumei de 1.630 lei/oră.

Back To Top