Eclipsa parțială de lună va începe luni, la ora 18.49, și se va încheia aproape de miezul nopții, faza maximă urmând să fie atinsă la mai puțin de o oră după apusul soarelui.
Eclipsă parțială de lună va atinge faza maximă la ora 21.20, anunță astro-urseanu.ro. La acel moment, partea de jos a discului selenar va căpăta o culoare portocalie-roșiatică.
Eclipsa va începe la 18.49, înainte de răsăritul Lunii, dar din România va putea fi observată începând cu ora 20.22, ea încheindu-se la 23.51.
Pasionații de astronomie vor putea urmări eclipsa cu ajutorul instrumentelor speciale de la Observatorul "Vasile Urseanu", din București, care luni va rămâne deschis până la miezul nopții.