Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite după un accident înfiorător petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape de ora 00.00, pe DN 72.

 

Tragedia a avut loc pe raza comunei Ariceștii Rahtivani, în zona Parcului Industrial Ploiești. Două mașini, în care se aflau patru persoane, toți bărbați, au fost implicate, iar în urma impactului din autoturisme nu a mai rămas mare lucru.
Imaginile de la fața locului i-au șocat și pe salvatori.
Potrivit Poliției, la ora respectivă, în zonă era ceață, iar vizibilitatea scăzuse la 50 de metri. Nu se știe, însă, deocamdată, dacă aceasta a fost una dintre cauzele accidentului.
Cert este că mașinile s-au făcut praf. Două echipaje de descarcerare de la ISU Prahova au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate. Doar trei mai erau în viață, două fiind găsite în stare gravă, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.
Răniții au fost preluați imediat de echipajele de la Ambulanță și echipajul SMURD venit pentru intervenție, fiind transportați de urgență la spital.
În urma lor, la fața locului au rămas un echipaj de pompieri, pentru asigurarea zonei, dar și polițiștii, care trebuie să stabilească acum cine a fost vinovat de producerea tragediei și cum, exact, a avut loc accidentul care a făcut bucăți două mașini.


Foto: ISU Prahova

Back To Top