Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Scene șocante, marți seară, pe Centura de Est a Ploieștiului, unde o mașină a ajuns sub un autotren, după ce a intrat pe contrasens.

 

Echipajele de urgență ajunse la fața locului au găsit autoturismul, un BMW, transformat într-un morman de fiare, la cât de puternic a fost impactul. Șoferul, un tânăr de 19 ani, din câte se pare brăilean, a fost găsit în stop cardio-resprator, cu leziuni grave, încarcerat, potrivit ISU Prahova. A fost resuscitat și trimis de urgență la UPU Ploiești, dar rănile suferite i-au fost fatale. Băiatul s-a stins din viață, în drum spre spital.
În accident a mai fost implicată o singură persoană, bărbatul care se afla la volanul TIR-ului și care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a mai informat sursa citată.
Din primele cercetări derulate de polițiști, se pare că de vină pentru producerea tragicului eveniment a fost șoferul care a decedat. Acesta ar fi intrat cu mașina pe contrasens, a anunțat IJP Prahova. Ancheta va stabili, însă, împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Foto: ISU Prahova

Back To Top