Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IJP Prahova, care au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Ploiești, au descoperit aici arme și muniții deținute ilegal.
Controlul polițiștilor a vizat verificarea îndeplinirii măsurii complementare de introducere a armelor și munițiilor la un armurier autorizat, iar în urma verificărilor aceștia au ridicat, pentru cercetări, peste 200 de arme și aproape 9.000 de unități de muniție. Polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Ploiești, pentru verificarea îndeplinirii măsurii complementare de introducere a armelor și munițiilor la un armurier autorizat. În prezența administratorului societății, s-a constatat faptul că erau deținute, fără drept, arme și muniții supuse autorizării, informează IJP Prahova.
"Pentru acest motiv, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și au procedat la inventarierea și ridicarea în vederea continuării cercetărilor a unui număr de 213 arme letale și neletale supuse autorizării și a unui număr de 8.638 unități de muniție de diferite tipuri, mărci și calibre", mai precizează sursa citată.

Back To Top