Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Fostul director al Hidro Prahova, Dumitru Pantea, a fost condamnat, la finalul săptămânii trecute, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de luare de mită, hotărârea fiind pronunţată de judecătorii Tribunalului Prahova în baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei pe care acesta l-a semnat în luna decembrie.

Condamnarea a fost pronunțată într-un dosar disjuns din cauza care îi vizează pe fostul deputat de Prahova, Sebastian Ghiță, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, și pe fiul acestuia, fostul deputat PSD de Prahova Vlad Cosma.

"În baza art. 485 alin.1 lit. a Cod proc. penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu inculpatul Pantea Dumitru. În baza art.289 alin.1 Cod penal rap. la art. 6 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal şi art. 480 alin.4 Cod penal, condamnă pe inculpatul Pantea Dumitru la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 66 - 67 alin. 2 Cod penal aplică pe lângă pedeapsa închisorii pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv de responsabil proiect finanţat din fonduri europene) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului Pantea Dumitru drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 2 ani pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform art. 92 C. pen. (...) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va efectua muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Ciolpani, judeţul Ilfov sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov – Centrul de Bătrâni Ciolpani, în afara de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (...) Menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa procurorului nr. 229/P/2017 din data de 11.12.2017 şi pus în executare prin procesul verbal din data de 13.12.2017, până la concurenta sumei de 50.400 lei. (...) Dispune confiscarea sumei de 50.400 lei, sumă depusă în conturile mai sus menţionate. În temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. pen. se stabilesc în sarcina inculpatului cheltuieli judiciare în cuantum de 600 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în soluția pe scurt pronunțată la Tribunalul Prahova.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut, în decembrie, că "în perioada 5 iulie 2011 – 1 septembrie 2012, inculpatul Pantea Dumitru, în calitate de director general al S.C. Hidro Prahova S.A., societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar, a primit suma totală de 50.400 lei, disimulată sub forma unor drepturi salariale plătite de o societate controlată de inculpatul Boeru Gheorghe, în schimbul sprijinului acordat firmei administrate de acesta din urmă, pentru câștigarea, la o licitație, a contractului de «Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare și supervizare lucrări» cu SC Hidro Prahova SA.

Concret, ajutorul acordat de inculpatul Pantea Dumitru s-a materializat prin:

- furnizarea de date și informații de la comisia de evaluare a ofertelor și furnizarea unor date tehnice necesare adaptării documentației pentru câștigarea contractului de achiziție publică,

- desemnarea unor persoane de încredere în comisia de evaluare a ofertelor,

- punerea la dispoziția firmei favorizate, a răspunsurilor SC Hidro Prahova SA Ploiești, la căile de atac formulate de către participanții nemulțumiți la licitație (informații ce au fost folosite ulterior de firma respectivă la Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor – C.N.S.C. și la Curtea de Apel Ploiești pentru a se menține decizia de atribuire a contractului).

Ulterior, întrucât contractul inițial nu prevedea ca SC Hidro Prahova SA (beneficiar) să realizeze plăți în avans către firma câștigătoare (consultant), inculpatul Pantea Dumitru a insistat pentru modificarea condițiilor de atribuire a contractului de consultanță și încheierea unui act adițional care prevedea plata avansului". În comunicatul transmis de DNA Ploiești pe 18 decembrie, anchetatorii precizau că "în prezența avocatului, inculpatul Pantea Dumitru a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia".

Fostul director al Hidro Prahova, condamnat la doi ani cu suspendare, pentru luare de mită

Back To Top