Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Fostul deputat PSD de Prahova Vlad Cosma a prezentat, duminică seară, la Antena 3, un alt episod, al cincilea, din seria înregistrărilor despre care spune că ar fi fost făcute în sediul DNA Ploiești. Cosma susține că în noua înregistrare s-ar auzi procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu și Giluela Deaconu, în timpul unei discuții în care aceștia l-ar fi învățat ce să spună la audierea ca martor, în dosarul fostului primar al Ploieștiului și senator de Prahova Andrei Volosevici.

Vlad Cosma a făcut, vineri seară, mai multe dezvăluiri. În primă fază, acesta a acuzat faptul că, în timpul unei audieri la ÎCCJ, în care avea calitate de martor cu identitate protejată, în dosarul Bădescu - Ghiță, în încăperea sa s-ar fi aflat și polițistul judiciar Gabriela Florea, de la DNA Ploiești, care ar fi avut ca sarcină să-l convingă să-și rămână la declarația dată inițial în dosar și pe care el nu dorea să o mai susțină. Cosma a prezentat și două fotografii făcute în încăperea de la ÎCCJ, în care stau martorii cu identitate protejată, în timpul audierii, din care se vede că în cameră era și persoana indicată de fostul deputat.

Tot duminică seară, la Antena 3, fostul parlamentar a prezentat un nou set de înregistrări, în care susține că ar apărea procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu și Giluela Deaconu, de la DNA Ploiești. Cosma a spus că această înregistrare ar fi fost făcută cu o zi înainte ca el să fie audiat ca martor, în dosarul lui Andrei Volosevici, anchetă care l-a scos pe acesta din urmă din cursa pentru Primăria Ploiești, la alegerile din 2016, la scurt timp după ce-și anunțase candidatura. ”În această înregistrare vom auzi vocile domnului Onea, a procurolului Portocală și a doamnei Giluela Deaconu. În înregistrări este vorba despre dosarul fostului primar al Ploieștului, domnul Volosevici. Dosarul care s-a pregătit împotriva dânsului era ca să nu mai candideze pentru funcția de primar al orașului Ploiești”, a declarat Vlad Cosma.

Vlad Cosma susține că discuția cu procurorii ar fi avut loc cu o zi înaintea acelei audieri, la care ar fi trebuit să participe și avocații lui Volosevici, și că a fost chemat la DNA Ploiești de procurorii care doreau să-l învețe ce să spună a doua zi.

Transcriptul înregistrării audio:

(VLAD COSMA AJUNGE LA SEDIUL DNA PLOIEŞTI)

poliţist DNA Gabriela Florea: Bună ziua!

Vlad Cosma: Sărut mâinile, doamnă!

poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!

Vlad Cosma: Sărut mâinile ,doamna!

poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!

….(neinteligibil)…

(VLAD COSMA ESTE DUS ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF DNA LUCIAN ONEA)

Vlad Cosma: Bună ziua!

poliţist DNA Gabriela Florea: Mi-a zis domnul Negulescu să-l asteptaţi. Deci, e la noi în birou, mai durează 2 minute şi vine şi mi-a zis să vă bag aici.

Vlad Cosma: Da.

poliţist DNA Gabriela Florea: Da? Se poate?

procuror-şef Lucian Onea: Da, da, da.

(VLAD COSMA DISCUTĂ CU PROCURORUL-ŞEF DNA LUCIAN ONEA ÎN BIROUL SĂU)

Vlad Cosma: Stau cu şefu’. Ce faceţi?

procuror-şef Lucian Onea: Ce dracu’ să fac…lucrez la asta cu Hidro Prahova, tre’ să fac disjungeri acuma….(neinteligibil)..

Vlad Cosma: Şi-l trimiteţi ? (ref: dacă trimite dosarul în judecată)

procuror-şef Lucian Onea: Cum?

Vlad Cosma:  Il trimiteţi în judecată?

procuror-şef Lucian Onea: …(neinteligibil)...

Vlad Cosma: Păi nu ştiu, am văzut că n-aţi mai ..

procuror-şef Lucian Onea: Am mai avut percheziţiile alea informatice ...da.

(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL GILUELA DEACONU)

Vlad Cosma: Săru’ mana!

procuror Giluela Deaconu: Am crezut că sunteţi în birou, că aşa mi-a zis.

Vlad Cosma: A, nu, aici m-a condus. La 12 sau 12.30? (ref: când urma audierea normală în ziua următoare)

procuror Giluela Deaconu: La 12, la 12. Am mutat.

Vlad Cosma: Şi are voie şi avocatul lui să-mi pună ?

procuror Giluela Deaconu: Da, o să vă pună tot felul de întrebări, da, dar dvs vă orientaţi în aşa fel încât...ziceţi..”nu cunosc, nu-mi mai amintesc…”

Vlad Cosma: Am înţeles.

procuror Giluela Deaconu: Nu spuneţi că nu cunoasteţi...

procuror Giluela Deaconu: Da..”la momentul ăsta nu-mi amintesc”.

Vlad Cosma: Da…bun.

procuror Giluela Deaconu: Cam asta ar fi.

Vlad Cosma: Bun! Şi ce mă întrebaţi dvs?

procuror Giluela Deaconu: Ce o să vă întreb eu? O să vă întreb dacă aţi avut vreo întâlnire…că ştiţi că ea aşa susţine…(neinteligibil)…

Vlad Cosma: Şi eu o să zic că nu.

procuror Giluela Deaconu: Cu Alexe, cu Voloşevici şi cu  femeia aia Limboşeanu.

Vlad Cosma:  Da, şi zic că nu-mi aduc aminte.

procuror Giluela Deaconu:  Dumneavoastră spuneţi că nu, nu, nu aţi avut. Păi n-aţi.. aţi avut întâlnire cu ei vreodată?

Vlad Cosma: Nu, n-am avut. Păi asta zic.

procuror Giluela Deaconu: Nu, n-am avut niciodată o întâlnire în noiembrie. Dar în vară? În vară…

Vlad Cosma: Aţi avut vreo întâlnire?

procuror Giluela Deaconu: Aţi avut vreo întâlnire cu ăştia? Şi o să spuneţi: “cu femeia sub nicio formă, nu” ...aşa ... “iar cu Alexe...nu-mi amintesc”. Ok? Că dacă o să spuneţi că aţi avut, o să vă întrebe ce aţi discutat.

Vlad Cosma: Ok, ok.

procuror Giluela Deaconu: Sau puteţi să spuneţi: “nu-mi amintesc ce-am discutat, am avut o întâlnire, dar nu-mi amintesc ce am discutat.”

Vlad Cosma: Nu, nu-mi amintesc! Bun! Şi după aia mă mai întrebaţi dacă ştiu că  i-a dat bani? (ref: lui Volosevici )

procuror Giluela Deaconu: Da, da....”am auzit”..

Vlad Cosma: De unde am auzit?

procuror Giluela Deaconu: De la el sau din mediul pe care noi îl frecventăm. Aveţi grijă, să vă gândiţi bine înainte, să vedeţi nuanţa şi ziceţi ceva de genu’: “nu-mi amintesc”.

Vlad Cosma: Da.

procuror Giluela Deaconu: Nu că nu vreau să răspund pentru că martorul e obligat să răspundă, dacă nu, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, numai suspectul poate spune “nu vreau să răspund” pentru că el are dreptul ăsta.

Vlad Cosma: Deci, la aia nu m-am văzut în noiembrie, la aia din vară nu-mi aduc aminte şi ştiu că i-a dat bani din mai multe locuri.

procuror Giluela Deaconu: Da.

Vlad Cosma: Mediul politic.

procuror Giluela Deaconu: ….(neinteligibil) ..cred că o sa fie amândoi avocaţii.

Vlad Cosma: Cine?

procuror Giluela Deaconu: Placintă şi unu’ de la Bucureşti.

Vlad Cosma: Eh..

procuror Giluela Deaconu:  Da, exact. N-au cum, cu ce să vă deranjeze, nu. Şi dacă sar calul, suntem noi acolo, nu le permitem. Ei asta spun, că a fost o întâlnire în luna...în luna, nu spun luna, premergătoare alegerilor din noiembrie. Cred că în noiembrie au fost alegerile sau la începutul lui decembrie 2012.

Vlad Cosma: Mda.

Vlad Cosma: Cam obosit! Să trăiţi! Să trăţi!

(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL MIRCEA NEGULESCU)

procuror M. Negulescu: După anchete.

procuror Giluela Deaconu: După nişte anchete, mă, nişte anchete..

Vlad Cosma: V-am luat locul, mă scuzaţi (ref: scaunul lui Negulescu ).

procuror Giluela Deaconu:  Plăcintă ...(neinteligibil)...

Vlad Cosma: Sunteţi si dvs de faţă? (ref: ancheta de a doua zi)

procuror Giluela Deaconu:  Da, amândoi. (ref: procurori G. Deaconu şi M. Negulescu)

Vlad Cosma: Am înţeles.

…(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: M-am purtat urât cu el. L-am făcut porc.

procuror Giluela Deaconu:  L-a făcut porc.

procuror M. Negulescu: Păi dacă e porc.

procuror Giluela Deaconu:  Eu am încercat să-l conving că nu l-a făcut porc, da..

…(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: Păi dacă semnează, mă…

…(neinteligibil)…

procuror-şef Lucian Onea: Numa’ probleme.

procuror Giluela Deaconu:  Procurorul bun şi procurorul rău.

Vlad Cosma: Şi cine e bun? Dumneavoastră?

procuror Giluela Deaconu:  Lasă-l, domne, că nu v-a făcut porc. Am fost eu aici prezentă. Chiar nu, nu dumneavoastră v-a zic porc. “Dar cui i-a zis? Că eu eram singur aici.”

…(râsete)…

Vlad Cosma: Vorbea la telefon.

…(râsete)…

procuror Giluela Deaconu:  Auzi, nu mi-am dat seama să-i zic, “vorbea la telefon”, pe bune, uite, că ştie.

procuror Giluela Deaconu: Vorbea puţin la telefon.

….(râsete)….

….(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: Îl bufnea plânsul la plecare.

procuror Giluela Deaconu: Pai da...dacă l-ai luat şi la sentiment.

procuror M. Negulescu: L-am luat la sentiment…zic:  ”păi, nu vezi, bă, te-a manipulat ăla,  jegosu’ ăla, hoţul ăla, vagabondul ăla”....

Vlad Cosma: Eşti cam bronzat.

procuror M. Negulescu: M-am bronzat…dorm afară pe ..

procuror Giluela Deaconu: L-a dat afară nevasta şi…

Vlad Cosma: Pe balcon …dormi pe balcon.

procuror M. Negulescu: Te pup şi te iubesc ! (către procuror G. Deaconu)

procuror Giluela Deaconu: La 12 mâine.

Vlad Cosma: Da.

procuror M. Negulescu: Zice că dă acuma un comunicat domnul…pe surse…

procuror Giluela Deaconu: Cine, mă?

procuror M. Negulescu: Sebi ..cu lumea bună..

procuror M. Negulescu: Cu mine, cu toată lumea bună …că aşa, că am primit de la sor’ta nişte inimioare…

Vlad Cosma: Da, da’ n-are de unde să aibă

procuror-şef Lucian Onea: Şi apar şi inimioarele? Mamă, mamă…

procuror M. Negulescu: M-am dus la psihiatrie şi mi-a zis că am dedublare de personalitate.

…(râsete)…

procuror M. Negulescu:... de tip polimorfă, înţelegi?

Back To Top