Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Angajați ai Grup Feroviar Român au refuzat să mai intre la lucru luni dimineață. EI cer negocieri, fiind nemulțumiți de prevederile care s-ar putea regăsi în noul contract colectiv de muncă.

Oamenii au aflat că noile condiții le vor fi și mai puțin favorabile decât până acum, așa că au cerut negocieri. Numai că răspunsul ar fi fost să intre în tură, și abia după aceea vor fi chemați la ședință. Oamenii au refuzat să mai lucreze în aceste condiții, astfel că la această oră încă așteaptă în fața porților rafinăriilor unde lucrează, anunță Ziarul Incomod.

“Sunt în perioada de negocieri, nu este nimic concret stabilit. Cele mai mari probleme au fost în privat. Încercăm într-un fel sau altul să gestionăm lucrurile astfel încât să reintrăm pe un făgaș normal”, a declarat Cătălin Angheli, liderul de sindicat, pentru sursa citată, arătând că oamenii sunt nemulțumiți din cauza modificărilor aduse de către Guvern asupra salariului minim, asupra contribuțiilor la stat plătite de salariați.

Surse au declarat, pentru Ziarul Incomod, că lucrul a fost oprit la rafinăriile Brazi, Lukoil, Vega și dar și în gările Brazi, Ghighiu și Vega, la protestul spontan participând zeci de angajați.

Foto ilustrație (hiveminer.com)

Back To Top