Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Magistrații Curții de Apel Ploiești au pronunțat, marți, după o amânare, verdictul final în procesul dintre procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pe de-o parte, și postul Antena 3, respectiv mai mulți jurnaliști cunoscuţii din cadrul acestuia.

 

Pârâții din dosar au fost Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Răzvan Savaliuc, Radu Tudor și Bianca Grigore. De asemenea, procurorul șef al DNA a dat în judecată și postul Antena 3. Procesul a început după ce, în 2014, canalul a difuzat o emisiune în care Kovesi a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu.

Șefa DNA a câștigat procesul, în primă instanță. Tribunalul București a decis, în octombrie 2015, ca pârâții să achite în solidar "250.000 lei cu titlu de daune morale, către reclamanta Kovesi Laura Codruța".

Marți, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat hotărârea, în urma apelului declarat de ambele părți.  Instanța a decis că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.

Update - Prin Hotărârea nr. 752  din data de 20 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. 6043/3/2015, Curtea de Apel Ploiești -  Secţia I Civilă  a dispus următoarele:

Respinge cererile de repunere a cauzei pe rol formulate de apelantul pârât-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu, de apelanţii-pârâţi Antena 3 SA, Radu Tudor, Gâdea Emanuel-Mihai, Bianca Grigore şi Ciuvică Mugur-Cristian, precum şi de persoanele care au formulat cerere de intervenţie accesorie Bogdan Dumitru şi Stan Ioana-Sultana ca neîntemeiate. Respinge cererea de amânare a pronunţării formulată de apelanţii-pârâţi Antena 3 SA, Radu Tudor, Gâdea Emanuel-Mihai, Bianca Grigore şi Ciuvică Mugur-Cristian ca neîntemeiată.

Respinge apelul declarat de pârâţii Gâdea Mihai-Emanuel, Grigore Bianca, Ciuvică Mugur-Cristian şi SC Antena 3 SA ca nefondat. Admite apelurile declarate de reclamanta-pârâtă, de pârâtul Radu Tudor şi de pârâtul-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu.

Schimbă în parte sentinţa în sensul că: Respinge acţiunea precizată formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul Radu Tudor şi cu pârâtul-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu ca neîntemeiată.

Obligă pe pârâţii Gâdea Mihai-Emanuel, Grigore Bianca, Ciuvică Mugur-Cristian şi SC Antena 3 SA, în solidar, la plata sumei de 300 000 (trei sute mii)lei cu titlu de daune morale către reclamanta-pârâtă pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată.

Obligă pe pârâţii SC Antena 3 SA şi Gâdea Mihai-Emanuel să formuleze scuze publice reclamantei-pârâte, precum şi să redea, în mod public şi în integralitate, dispozitivul prezentei hotărâri în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia, după cum urmează: - pe pârâta Antena 3 S.A. în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia.; - pe pârâtul Gâdea Emanuel-Mihai, în cadrul emisiunii realizate de acesta -„Sinteza Zilei".

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge cererea de amendare cu 1000 lei a reclamantei-pârâte pentru exercitarea cu rea credinţă a apelului, cerere formulată de apelantul pârât-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu, ca neîntemeiată. Obligă pe pârâţii Gâdea Mihai-Emanuel, Grigore Bianca, Ciuvică Mugur-Cristian şi SC Antena 3 SA, în solidar, la plata sumei 3650 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu apărător ales în apel.

Obligă pe apelanta reclamantă-pârâtă la 50 lei cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru) către apelantul pârât-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu. Ia act că apelantul-pârât Radu Tudor va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, ce se va depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2018.”

Back To Top