Un bărbat este cercetat pentru furt calificat după ce a fost prins în flagrant, în weekend, de jandarmi. Acesta încercase să dea lovitura într-un apartament în care a locuit, până în urmă cu ceva timp.
De fapt, cel care i-a întrerupt operațiunea a fost un jandarm al Grupării Mobile Ploiești, aflat în timpul liber. Comportamentul individului i-a atras atenția jandarmului, care l-a așteptat să vadă ce pune la cale. Hoțul a fost surprins la ieșire și luat pe sus de echipajul chemat la fața loculul. "Sâmbătă noaptea, în jurul orei 01:30 jandarmii din cadrul Grupării Mobile Ploieşti au prins în flagrant o persoană care sustrăsese bunuri dintr-un imobil din zona de sud a municipiului Ploiești - Bariera Bucureşti. Bărbatul, în vârsta de 33 de ani a fost observat de către un jandarm aflat în timpul liber, în timp ce verifica apartamentul în cauză. La scurt timp, acesta a pătruns în apartament, fiind surprins la ieşire, de către echipajul de intervenţie solicitat având asupra sa diferite obiecte", au anunțat reprezentanții Grupării Mobile "Matei Basarab" din Ploiești.
Printre bunurile sustrase se aflau articole de vestimentaţie, încălţăminte, telefon mobil cu accesorii, precum şi lenjerii de pat, au mai precizat aceștia.
Cel în cauză a fost condus de către jandarmi la sediul secţiei 4 de Poliţie unde i-au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Până acum, cercetările au scos la iveală că apartamentul în care intrase individul era chiar fosta sa locuinţă, în prezent aflată în proprietatea unei persoane vârstnice.