Un ploieștean este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce a încercat să păcălească reprezentanții biroului de înmatriculări auto, prezentând acte false.
Omul a venit la biroul de înmatriculări, în vederea transcrierii dreptului de proprietate pentru un autoturism, împrejurare în care s-a constatat că viza fiscală nu este valabilă, existând suspiciuni de falsificare a fişei.
În urma verificărilor efectuate şi analizării documentelor prezentate cu procurorul desemnat cu supravegherea urmăririi penale, s-a dispus cercetarea în stare de liberate a acestuia, urmând ca în funcţie de rezultatele cercetărilor şi expertizei efectuate să se dispună măsurile legale care se impun . Foto: realitatea.net