Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Deşi relativ nou înfiinţată, asociaţia "Prahova în Acțiune" a devenit o prezență notabilă în comunitatea locală și județeană, iar acest lucru se datorează numărului mare de inițiative propuse și derulate de membri săi.

 

Trăgând linie, în ultimii doi ani, Asociația "Prahova în Acțiune" a bifat nu mai puțin de 84 de proiecte de impact.

"Asociația Prahova în Acțiune a dezvoltat în ultimii ani proiecte tot mai frumoase şi utile comunității, precum parada «Tocuri pe biciclete» sau implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului din Ploieşti. Puțină lume ştie, însă, că la baza acțiunilor asociației stau idei şi inițiative ale oamenilor din comunitate, implementate cu sprijinul a zeci de voluntari şi cu susținerea unor oameni inimoşi din Ploieşti.

În cei doi ani de la constituire, Prahova în Acțiune a susținut zeci de proiecte şi evenimente adresate comunității şi a încheiat parteneriate valoroase cu numeroase ONG-uri şi instituții implicate activ în dezvoltarea vieții culturale, educative şi sportive a oraşului", au transmis reprezentanții acesteia.

Asociația "Prahova în Acțiune", fondată de conf. univ. dr. Mihai Apostolache, coordonatorul programului "Pregătit pentru a realiza ceva măreț", îl are ca președinte, din noiembrie 2018, pe avocatul Răzvan Toma Stănciulescu.

Cunoscută ca organizația care aduce culoare Ploieştiului, Asociația "Prahova în Acțiune" a strâns un portofoliu impresionant de activități şi evenimente:

1.            “Pregătit pentru a realiza ceva măreț” - workshop de administraţie publică organizat în Ploieşti şi în judeţul Prahova de către conf.univ.dr. Mihai-Cristian Apostolache – din iunie 2018;

2.            Tocuri pe biciclete - ediția I - 30 august 2018;

3.            Concert Rondul de Noapte - 30 august 2018;

4.            Conferință de presă (anunţ lansare Asociaţie) - 5 septembrie 2018;

5.            Liceeni@Work - demarare proiect - 11 septembrie 2018;

6.            Târg urban de ateliere pentru copii - 22 septembrie 2018;

7.            Interviu Răzvan Stănciulescu - Time Alert cu Daniel Dimache - 9 octombrie 2018;

8.            Alegerea lui Răzvan Stănciulescu în funcția de Preşedinte al asociaţiei - 2 noiembrie 2018;

9.            Sprijinirea comunității defavorizate “Dalas” din cartier Vest – din octombrie 2018;

10.          Înapoi din viitor (prelegeri educative în licee) - din 22 noiembrie 2018;

11.          Participare la Gala Comunității Prahovene - proiectul "Tocuri pe Biciclete" fiind nominalizat la categoria sport  - 28 noiembrie 2018;

12.          "Sărbători Altfel" pentru echipa de patinaj-viteză C.S. Petrolul – eveniment demonstrativ cu concert de colinde - 9 decembrie 2018;

13.          Interviu Răzvan Stănciulescu la Prahova TV – emisiunea “Prahova în 60 minute” cu Cristi Mateescu - 13 decembrie 2018;

14.          Interviu Răzvan Stănciulescu în Ziarul Ploieştii – 17 ianuarie 2019;

15.          Studenții de la Administrație Publică experimentează munca la ghişeu – eveniment organizat de conf.univ.dr. Mihai Cristian Apostolache - 22 ianuarie 2019;

16.          Reuniunea "Pregătit pentru a realiza ceva măreţ" cu ocazia instruirii a 100 de cursanţi - 24 ianuarie 2019;

17.          Interviu Răzvan Stănciulescu la Prahova TV – emisiunea “Prahova în 60 minute” cu Cristi Mateescu - 29 ianuarie 2019;

18.          Crearea grupului de Facebook "Evenimente Prahova în Acțiune" - 11 februarie 2019;

19.          Vizita la echipa de patinaj-viteză a C.S. Petrolul Ploieşti cu ocazia concursului de pregătire pentru participarea la Cupa României din Polonia - 22 februarie 2019;

20.          Participare la evenimentul Coder Dojo Bucureşti – schimb de experienţă cu mentorii asociaţiei -  22 februarie 2019;

21.          Lansare "O cafea, un ceai, o poveste cu Ada" – program de socializare pentru persoane cu timp liber la dispoziţie, organizat de dna.prof.Ada Moroianu - 28 februarie 2019;

22.          Lansare Coder Dojo la Ploieşti (cursuri de informatică pentru copii), coordonator Oana Băzăvan - 2 martie 2019;

23.          Lansare Cursuri Copii Bright - 4 martie 2019;

24.          Interviu Cristina Cochinescu la Reuşita TV - 4 martie 2019;

25.          Interviu Cristina Cochinescu la Prahova TV la emisiunea “Prahova în 60 minute” cu Cristi Mateescu - 5 martie 2019;

26.          Interviu Cristina Cochinescu în Ziarul Ploieştii – 7 martie 2019;

27.          Instalarea unui aparat de măsurare a calităţii aerului UradMonitor în Ploieşti;

28.          Lansarea platformei online www.aerploiesti.ro, realizata de PIA  - 15 martie 2019;

29.          Tocuri pe biciclete - Editia a II-a - 30 aprilie 2019;

30.          Concurs virtual "Tocuri pe Biciclete" -  30 aprilie 2019;

31.          Participare la dezbaterea pe teme de mediu Oxigen pentru România (Bucureşti) - 7 mai 2019;

32.          Instalarea unui aparat de măsurare a calităţii aerului UradMonitor în Băicoi, judeţul Prahova – 7 mai 2019;

33.          Simulare interviu de angajare pentru absolvenţii cursurilor de formare profesională ai Organizaţiei Concordia, program coordonat de Cristina Istrătescu şi Răzvan Creţu – 15-30 mai 2019;

34.          Participarea la dezbaterea grupului din inţiativa Urban Landscapes Romania (GreenCity) la Universitatea de Agronomie Bucureşti - 16 mai 2019;

35.          www.euobserv.eu - acreditarea asociaţiei la Autoritatea Electorala Permanentă pentru a participa cu observatori independenţi la Alegerile pentru Parlamentul European – 18 mai 2019;

36.          Lansare platforma online euobserv.eu, realizată de PIA - 18 mai 2019;

37.          Strângere de fonduri pentru achiziţia, plantarea şi “înfierea” de catre donatori a unor arbuşti la Grădina Botanică Bucov – 19 mai 2019;

38.          Dezbatere pe teme economice de interes judeţean - Let's Grow Together, coordonator Alexandru Stefan (Vălenii de Munte) - 25 mai 2019;

39.          Observarea alegerilor europarlamentare (prezenţă în aproximativ 100 secţii de votare din Ploieşti) - 26 mai 2019;

40.          Participare la evenimentul organizat de Comenduirea Garnizoanei Ploieşti la Biserica Înălțarea Domnului cu ocazia Zilei Eroilor, invitat solistul Eduard Stoica din partea PIA - 6 iunie 2019;

41.          Picnic în Parc - Ediția I - 15 iunie 2019;

42.          Interviu Răzvan Stănciulescu la Prahova TV – emisiunea “Prahova în 60 minute” cu Cristi Mateescu - 25 iunie 2019;

43.          “Jurnal de România.Timişoara” - spectacol de teatru organizat împreuna cu Teatrul German de Stat din Timişoara cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din 1989 - 29 iunie 2019;

44.          Participare în grupul de mediu constituit la nivelul Primăriei Ploieşti – Iniţiativa Ploieşti Verde 2030;

45.          Activităţi de voluntariat la Gradina Botanică Bucov  – din 01 iulie 2019;

46.          Organizarea unei vizite a reprezentanţilor Urban Landscapes România la Universitatea de Petrol si Gaze şi Primăria Ploieşti – 15 iulie 2019;

47. Demarare activități în Grădina Botanică Bucov. Voluntariat pentru dezvoltarea Grădinii Botanice. Donare copăcei - 15 iulie 2019

48. Tocuri pe biciclete - Ediția a III-a - 17 august 2019;

49. Inițierea proiectului "Stop ambroziei în Ploieşti!" de către avocatul Răzvan-Toma Stănciulescu şi Cristina Toma Cochinescu - 30 august 2019;

50. Participare avocatului Răzvan-Toma Stănciulescu la cursul de instruire "Dezvoltarea parteneriatului între ONG-uri şi administrație pentru promovarea modalităților durabile de transport în interiorul localităților", organizat de Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) - 30 august - 1 septembrie 2019;

51. Discurs susținut de avocatul Răzvan-Toma Stănciulescu în cadrul programului "Educația schimbă vieți", organizat de echipa EuroCuza de la C.N. Alexandru Ioan Cuza - 4 septembrie 2019;

52. Cursuri pentru copii Bright - 12 septembrie 2019

53. Partener al Bazarului Copiilor - Ediția a XX-a, eveniment organizat de Cristina Toma Cochinescu şi Mădălina Corciu - 21 septembrie 2019;

54. Târg Urban de Ateliere - Ediția a IV-a (Parcul Lămâița, Cartier Vest) - 28 septembrie 2019;

55. www.euobserv.eu - participare cu observatori independenți la Alegerile pentru Preşedintele României din 10 noiembrie 2019 - 7 octombrie 2019;

56. Reluarea proiectului Coder Dojo la Ploieşti (cursuri de informatică pentru copii), coordonator Oana Băzăvan - 12 octombrie 2019;

57. Donare şi plantare flori în Grădina Botanică. Susținerea tradiției populare româneşti (participarea lui Petre Ghițeanu) - 14 octombrie 2019;

58. Emisiune "Prahova în 60 de minute" cu Răzvan Stănciulescu şi voluntarii Coder Dojo - "Generația care în timpul liber face voluntariat" - 15 octombrie 2019;

59. Concurs cu ocazia comemorării Toma T. Socolescu: "Identifică personalitatea ploieşteană" - 16 octombrie 2019;

60.  Semnare proiect "Ploieşti Verde" - 17 octombrie 2019

61.  Parteneriat MRS Residence - 31 octombrie 2019;

62.  Discurs Răzvan Stănciulescu, în calitate de reprezentant al societății civile, în cadrul conferinței "Managementul calității aerului şi mirosului" – prezentarea site-ului www.aerploiesti.ro -  Predeal - 8 noiembrie 2019;

63.  Ziua Mondială a Diabetului - Parteneriat cu Asociația Diabeticilor din Prahova şi cu Şcoala Postliceală Sanitară "Sf. Vasile cel Mare" - Campania "Spune DA pentru sănătatea ta!" - 14 noiembrie 2019

64.  Strângere donații la Afi Ploieşti - 22-24 noiembrie 2019

65. Caravana Umanitară. Distribuirea a sute de donații constând în haine, jucării şi alimente către familiile nevoiaşe din Județul Prahova - 14 decembrie 2019;

66.  Felicitarea voluntarilor Asociației Prahova în Acțiune - 17 ianuarie 2020;

67.  Prezentare PIA în cadrul Bizz Club, susținută de Georgian Godeanu - 30 ianuarie 2020;

68.  Montarea tuturor celor 10 aparate UradMonitor pentru măsurarea calității aerului în Ploieşti - 11 februarie 2020;

69.  Concurs de desen cu ocazia Zilei Brâncuşi. Expoziție lucrări participanți la Ploieşti Shopping City - 19 februarie 2020;

70.  Parteneriat UniVRse Ploieşti. Plimbări virtuale gratuite pentru copiii din Ploieşti - 15 februarie 2020;

71.  Concurs de desene cu iz românesc de Dragobete; - 17 februarie 2020;

72.  Prima întâlnire din cadrul programului "Mica afacere ploieşteană - Probleme şi soluții". Eveniment coordonat de Răzvan-Toma Stănciulescu - 22 februarie 2020;

73. Lansare de carte Ioana Nicolaie: "Cartea Reghinei". Eveniment organizat şi moderat de Cristina Toma Cochinescu - 23 februarie 2020;

74. "Duminică la Palat" - socializare, concursuri, Târg de amintiri, distracție pentru copii, decorațiuni de Dragobete etc. - 23 februarie 2020 - 23 februarie 2020;

75.  Găzduire Atelier de împâslit maci susținut de Oaia Primordială - 6 martie 2020;

76.  Apel voluntari în perioada de pandemie pentru ajutorarea vecinilor vârstnici - 16 martie 2020;

77.  Parteneriat cu Fundația Comunitară Prahova - inițiativa "Uniți pentru Sănătate" - 19 martie 2020;

78.  Crearea grupului de Facebook "Prahovenii stau acasă", pentru susținerea emoțională a membrilor comunității - 20 martie 2020;

79.  Proiect pilot în parteneriat cu www.flow.ro - punerea la dispoziția farmaciilor din Ploieşti, gratuit, a unor trotinete electrice pentru livrarea medicamentelor către pacienți, în special către cei vârstnici - 23 martie 2020;

80. Producerea de măşti de protecție reutilizabile 3D, cu costuri suportate integral de Asociația Prahova în Acțiune. Donare de măşti către cadrele medicale şi către persoanele aflate în linia întâi de luptă împotriva virusului Covid - 19 - aprilie-mai 2020;

81.  Concurs de poezie cu premii "Poet în Ploieşti", cu premii oferite de partenerii Asociației - 6 mai 2020;

82. Concurs de fotografie cu maci, cu premii oferite de partenerii Asociației - 26 mai 2020;

83.  Lansare site www.comorileluisocolescu.ro - 10 iunie 2020;

84. Simulări interviuri de angajare cu viitorii absolvenți ai Şcolii de Meserii Concordia. Proiect coordonat de Cristina Istrătescu - 19 iunie 2020.

 

Back To Top