
În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă care l-a identificat pe N. Florian care prezenta o leziune superficială la nivelul obrazului stâng. În zonă a fost identificat şi N. Marian, care prezenta o leziune la nivelul obrazului stâng şi care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru a primi îngrijiri medicale.
Din cercetări a rezultat că N. Marian şi N. Florian, persoane fără adăpost, au consumat băuturi alcoolice pe scara unui bloc din zona supermarketului împreună cu o altă persoană fără adăpost. Pe fondul consumului de alcool, între aceştia a avut loc un conflict spontan, ulterior agresorul părăsind zona într-o direcţie necunoscută.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dar şi pentru identificarea suspectului.