În această seară va fi deschis circulației primul tronson finalizat din autostrada Comarnic – Brașov. Este vorba despre sectorul de 10 kilometri între Râșnov și Cristian, parte autostradă, parte cu profil de drum național.
Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în ședința de Guvern de joi dimineață.
“Astăzi vom da în trafic sectorul Predeal-Cristian din Autostrada Ploiești-Brașov, în lungime de 6,3 km, profil de autostradă și 3,7 km profil de drum național cu patru benzi. Eu cred că, prin acest demers, dăm un semnal foarte clar că acest obiectiv este prioritar pentru guvernarea liberală și, totodată, un angajament ferm că, după 18 ani de dezbateri publice, acest proiect are susținere și se află pe traiectoria ireversibilă a implementării. Cu acești 10 kilometri de autostradă, guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri de autostradă dați în trafic, într-un an dificil, așa cum știm cu toții, într-un an în care sistemele publice au fost grav afectate de criza sanitară, iar economia şi-a frânat creșterea. Sigur, suntem cu toții conștienţi că așteptările românilor sunt mult mai mari în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport”, a declarat Bode, la începutul ședinței de Guvern.
Valoarea contractului pentru aceste sector a fost de 118 milioane de lei, fără TVA, lucrările fiind executate de asocierea SC ALPENSIDE SRL - SC SPECIALIST CONSULTING SRL.
Foto: captură Youtube – Contruim România