Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Diana Manolescu, tânăra profesoară de Limba și literatura română al cărei palmares i-ar fi permis să opteze cu ușurință pentru a studia și a-și construi o carieră în străinătate, a ales România, acolo unde, chiar ea mărturisește, vrea să fie “unul dintre acei oameni care să ajute cât mai mulți copii”.

 

Diana Manolescu este protagonistul celui mai nou episod al campaniei lansate de municipalitate, “Ploieșteni cu care ne mândrim”. S-a format ca olimpic internațional în Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești și, de asemenea, în Centrul Județean de Excelență Prahova, având-o ca profesor - mentor pe doamna Niculina Bercea. După ce a absolvit Facultatea de litere din cadrul Universității București (specializări Română-Franceză, Comunicare și Relații Publice), Diana Manolescu a îmbrățișat cariera și misiunea de profesor de limba română, având masterat în teoria și practica editării.

“Crede că profesionalismul, voluntariatul, dragostea pentru carte și abandonarea prejudecăților pot schimba lumea. Elevii ei o iubesc, pentru că le înțelege gesturile, îi ajută să se deschidă spre sine și spre lume, să lupte pentru un ideal, să se afirme dincolo de programa școlară. Transmite elevilor săi nu numai lecții de gramatică și de literatură ci, mai ales, lecția implicării și a spiritului civic. Pentru Diana, educația, empatia și cooperarea sunt valori ce ar trebui să ne definească în plan individual și social. Diana activează în cadrul TEDxObor pentru a-și face vocea auzită. Recent, a susținut lecții deschise pentru definitivat. Ca discipol eminent și mentor exemplar, operează cu emoția cognitivă și pedagogia acțională. Destinul ei infirmă exportul de materie cenușie din România”, scriu reprezentanții Primăriei Ploiești.

„Mi-am dorit dintotdeauna să fiu în țara mea, să predau Română și să fiu alături de copiii de aici. Cred că ne aflăm într-un moment destul de dificil în privința Educației, avem profesori extraordinari, copii care pot să facă foarte multe lucruri, dar nu beneficiem întotdeauna de sprijin, iar în sistem nu găsim întotdeauna oamenii de care acești copii au nevoie. Iar eu mi-am dorit mult să rămân în țara mea pentru a fi unul dintre acei oameni care să ajute cât mai mulți copii. Nu neapărat ca să devină olimpici, ci să capete anumite valori și să se dezvolte frumos“, mărturisește tânăra profesoară despre motivele rămânerii sale în țară.

Rezultatele excepționale obținute de Diana Manolescu la competițiile naționale și internaționale de Limba și literatură română i-au asigurat decernarea, de către Ministerul Educației și Cercetării, a prestigiosului titlu ”Meritul Olimpic”.

Back To Top