accident munca teleorman
Categorie: Actual

Șase persoane au fost rănite în urma producerii unui accident de muncă în localitatea Corbeasca, județul Teleorman. Muncitorii sunt angajații unei firme din Comarnic.

„Am fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre producerea unui accident de muncă în localitatea Orbeasca. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat următoarele: în timp ce o echipă de muncitori, aparţinând unei societăţi din localitatea Comarnic, judeţul Prahova, executa lucrări de amenajare a unui pod peste râul Teleorman, o grindă din beton, pe care se aflau cinci muncitori, s-a rupt şi aceştia au căzut de la o înălţime de aproximativ 5 – 6 metri”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Teleorman.

În urma incidentului au fost rănite şase persoane, cinci aflate pe grindă şi una care se afla sub podul aflat în construcţie. Victimele au fost evaluate şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii. În cauză poliţiştii efectuează cercetări cu privire la accidentul de muncă înregistrat. Iniţial, ISU Teleorman a anunţat că podul s-a prăbuşit şi că la faţa locului au ajuns echipaje de ambulanţă, descarcerare şi o autospecială de transport victime multiple.

Back To Top