universitatea petrol gaze ploiesti
Categorie: Actual

A fost publicată o nouă ediție a clasamentului Webometrics al universităților din lume, care reunește peste 24.000 de instituții de învățământ superior. În România, universitatea ploieșteană ocupă locul 21.

“Avem deosebita plăcere de a împărtăși cu prietenii și susținătorii universității noastre bucuria succesului de a ne afla pe un loc mai mult decât onorabil în Ranking Web of Universities (Webometrics), topul universităților din întreaga lume, ediția de vară 2021. În acest top, sunt analizate peste 24 000 de universități din întreaga lume, inclusiv 99 de instituții din România. Potrivit raportului Webometrics, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești se află pe locul 21 din 99 de instituții de învățământ superior”, a transmis purtătorul de cuvând al UPG Ploiești.

Top deschis de SUA

La nivel național, clasamentul este deschis de Universitatea Babeș Bolyai (locul 849 la nivel mondial), iar primul loc în Europa este al Oxford. Primele cinci locuri în lume sunt ocupate de universități din SUA: Harvard, Stanford, MIT, California și Michigan.

Metodologie

La calcularea ratingului s-a ținut cont de vizibilitatea instituției numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi (50 %), transparența - numărul total de citări (10%) și excelență - calitatea articolelor ştiinţifice publicate în reviste internaţionale cu impact ridicat, aflate în primele 10 % cele mai citate într-un anumit domeniu (40%).

Webometrics Ranking of World Universities este o inițiativă a Cybermetrics Lab, grup de cercetare din cadrul Consiliul Spaniol Național de Cercetare, agenție de stat spaniolă pentru cercetare științifică și dezvoltare tehnologică aflată pe locul al VII-lea la nivel Mondial în clasamentul instituțiilor publice de cercetare.

Back To Top