Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

operatiunea tidal wave
Categorie: Actual

La 1 august 1943 a avut loc marele raid al aviaţiei anglo-americane asupra oraşului Ploieşti. Operaţiunea "Tidal Wave", cea mai amplă şi costisitoare acţiune de bombardament din Al Doilea Război Mondial, urmărea distrugerea rafinăriilor de petrol din zona Ploieștiului, dar s-a transformat în cea mai mare pierdere suferită de aviaţia Statelor Unite într-o singură misiune.

177 bombardiere grele B-24 Liberator au pornit de la Benghazi, Libia. Planul era traversarea Mediteranei Mediterană, a Bacanilor, a Dunării, pentru ca la Târgoviște să se formeze două grupuri, unul care să atace Câmpina, iar al doilea, mai numeros, să lovească Ploieștiul. La momentul respectiv, România furniza aproape o treime din necesarul de petrol al armatei germane, o mare parte din producţie provenind de la rafinăriile din jurul Ploieştiului, ceea ce a transformat oraşul într-o ţintă strategică pentru aviaţia aliaţilor. Numai că, știind acest lucru, armata germană şi cea română mobilizaseră aici forțe importante.

Ploieștiul, cimitirul bombardierelor americane

Potrivit datelor acelor vremuri, bombardamentele au lovit rafinăriile Steaua Română, Creditul Minier, Columbia Aquila, Astra Română, Vega şi Orion, avariind Steaua Română şi Astra Română în proporţie de 20-30%. Creditul Minier a fost distrusă în proporţie de 75%. În urma raidului, pentru puțină vreme, capacitatea de rafinare a fost redusă la jumătate, dar după reparații, în numai câteva săptămâni, producția a devenit chiar mai mare ca înainte.

Ploieștiul a suferit pagube importante, evaluate la 4.604.500.000 lei (la cursul din 1943), dar pentru americani a devenit “cimitirul bombardierelor”, în timp ce data de 1 august a ajuns să fie cunoscută drept “duminica neagră”. O eroare de orientare a făcut ca elementul surpriză al americanilor să fie pierdut, iar apărarea anti-aeriană româno-germană a fost pusă în stare de alarmă.

53 de avioane au fost pierdute, 44 în faţa anti-aerienei române şi germane, în timp ce 440 de soldaţi americani au fost ucişi în luptă, iar 220 au fost capturaţi. Numai 88 de avioane, din totalul de 177 care decolaseră, s-au mai întors pe aeroportul din Libia. Multe au fost doborâte pe teritoriul României, pe cel al Bulgariei, la întoarcere, sau au căzut în Mediterană, în vreme ce echipajele altor aparate de zbor au fost nevoite să aterizeze în Cipru, Turcia sau Iugoslavia.

Operațiunea s-a dovedit nu numai una dintre cele mai costisitoare misiune din istoria aviației Statelor Unite ale Americii, ci și cea mai mare pierdere înregistrată de aviația SUA într-o singură misiune. 

Foto: Wikipedia

Back To Top