donare sange ploiesti untold
Categorie: Actual

La Ploiești a început, sâmbătă dimineață, campania Blood Network, care va continua și mâine, pe 15 august, Fiecare donator va fi recompensat de inițiatorii demersului.

„Încă din această dimineaţă, zeci de ploieşteni dornici să îşi ajute semenii au donat sânge la caravana mobilă din cadrul acestei campanii, care se află la sediul municipalității ploieștene (Piaţa Eroilor nr. 1A).  Spaţiul amenajat pentru caravana «BLOOD NETWORK» va fi deschis persoanelor care vor să doneze sânge, astăzi şi duminică, 15 august a.c., în intervalul orar 08.00-14.00”, a transmis Primăria Ploiești.

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD 2021, în parteneriat cu platforma “Și Eu Donez”   (https://reteaua.sieudonez.ro/) și cu ajutorul Institutului Național de Transfuzii Sanguine.

La Ploiești este susținută de Primăria Ploiești și Centru de Transfuzie Sanguină.

Donarea de sânge, darul care salvează vieți

Campania se desfășoară în mai multe orașe importante din țară, iar anul acesta a ajuns la cea de-a 7-a ediție (VEZI DETALII).  Prin intermediul acestei acțiuni se dorește încurajarea donării de sânge, un dar neprețuit care salvează semeni.

Participanții care se prezintă la acest centru mobil  și îndeplinesc toate condițiile de donare și participare la campanie vor primi din partea organizatorului UNTOLD S.R.L. un bilet gratuit de participare la festivalul UNTOLD, ediția 2021, pentru prima zi de desfășurare a festivalului, precum și un tichet valoric, în cuantum de 100 lei, din partea Asociației Untold, pe care îl pot utiliza pentru efectuarea de cumpărături din magazinele KAUFLAND.

Update ora 13.30: Record de participare la Ploiești!

“Ploieştenii dau dovadă de solidaritate şi se implică activ în campania de donare de sânge «BLOOD NETWORK» inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD. Peste 150 de persoane au donat sânge, astăzi, până la ora 13.00, numărul de participanţi fiind un record naţional, potrivit organizatorilor. Primăria Municipiului Ploiești și Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, parteneri în cadrul acestui eveniment, îi invită în continuare pe ploieşteni să doneze sânge în cadrul campaniei amintite”, au transmis sâmbătă după-amiază reprezentanții Primăriei Ploiești.

Foto: Primăria Ploiești

Back To Top