În aproape 300 de cabinete de vaccinare este posibilă, deja, programarea copiilor pentru vaccinul pediatric anti-Covid. Patru centre din Prahova au fost incluse în rețea.
Din 13 ianuarie, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. “Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) este optimizat și permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare”, potrivit informațiilor publicate pe platformă.
În Prahova, copiii din grupa de vârstă 5-11 ani vor putea fi vaccinați, începând din 26 ianuarie, la centrele din Ploiești - sala de sport a C. N. “Al. I. Cuza”, Câmpina - Casa Tineretului, Sinaia - sala de sport Școala Gimnazială “George Enescu” și Berceni - Cămin Cultural Corlătești.
Vaccinul pediatric anti-Covid – condiții de administrare
În cazul imunizării copiilor, sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty (produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech) este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, ca și la celelate grupe de vârstă eligibile. Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg, precizează autoritățile.
VEZI ȘI: România va primi, săptămâna viitoare, primele doze de vaccin pediatric anti-Covid
Autoritățile reamintesc faptul că studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 µg) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 µg) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2).