Un proiect de hotărâre de Consiliu Local prevede creșterea salariului minim de bază, în 2022, în Primăria Ploiești și menținerea celorlalte salarii la nivelul celor aprobate în 2019. Un director din administrația locală are un salariu de bază de 12.418 lei, în timp ce un șef de serviciu este remunerat cu 10.691 de lei.
Proiectul de hotărâre, care va fi analizat, la finele lunii ianuarie, în ședința Consiliului Local Ploiești, prevede că salariul minim de bază din Primăria Ploiești va crește la 2.550 de lei Proiectul de hotărâre prevede menținerea salariilor de bază la nivelul celor stabilite în 2019. Conform anexelor care însoțesc proiectul de hotărâre, la nivelul Primăria Ploiești, secretarul general, arhitectul șef și directorul general au, fiecare, un salariu de bază în cuantum de 13.728 de lei, în timp ce un director general adjunct are un salariu de bază în cuantum de 11.648 de lei. Salariul de bază pentru un director, șef de compartiment și director executiv este de 12.418 lei, în timp ce un șef de serviciu are un salariu de bază de 10.691 de lei, iar un șef de birou 10.234 de lei.
Cel mai mic salariu de bază este cel al unui referent grad profesional debutant, cu studii medii: 2550 de lei, iar în acest caz salariul minim de bază poate ajunge, dacă vechimea angajatului este de peste 20 de ani, la 3.175 de lei.
Pentru anul 2022 se propune ca salariile personalului tuturor instituțiilor să rămână la nivelul existent la data de 31 decembrie 2021, cu excepția salariilor minime de bază care cresc la 2.550 de lei.
Suplimentar, pentru personalul plătit din fondurile publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit salariul de bază se majorează cu 7% față de nivelul stabilit.
„Pentru personalul plătit din fondurile publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/ salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/ salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 7% față de nivelul stabilit”, se menționează în proiectul de hotărâre de Consiliu Local Ploiești.