Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

catalin predoiu
Categorie: Actual
  • Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a vorbit, după ședința de Guvern de luni, despre ce poate face și ce nu poate face instituția pe care o reprezintă în cazul lui Sorin Oprescu.
  • Precizările au fost făcute în ziua în care la Atena era în derulare procesul privind extrădarea fostului primar general al Capitalei.
  • Oficialul a mai anunțat că MJ va propune o inițiativă legislativă care să răspundă acestui “trend al sustragerii de la efectele hotărârii judecătorești definitive penale pronunțate de o instanță din România”.

La întrebările adresate de jurnaliștii de la Palatul Victoria, Cătălin Predoiu a subliniat că, „în legătură cu aceste proceduri de extrădare, sunt lucruri pe care Ministerul Justiției, ministrul justiției nu le poate spune și lucruri pe care le poate spune”.

Cătălin Predoiu: “Ne preocupă, în cel mai înalt grad, desfășurarea cooperării judiciare internaționale în materia extrădării și a executării hotărârilor judecătorești definitive penale”

“Ceea ce nu pot să fac și nu o să fac este să comentez o procedură în curs, aflată pe rolul unei instanțe, fie din România, fie dintr-un alt stat, implicit al unui stat al Uniunii Europene. Nu am făcut-o niciodată și nu o să o fac nici de acum înainte. Pot însă să spun că Ministerul Justiției a derulat pro activ toate procedurile de extrădare și a sprijinit, în același timp, instanțele române când au derulat, la rândul lor, proceduri de extrădare pe cadrul legislativ al mandatului european de arestare. Deci nu în toate procedurile de extrădare este implicat Ministerul Justiției, dar, ori de câte ori suntem chemați să sprijinim o astfel de procedură, o facem, și s-a făcut acest lucru constant, indiferent de, hai să spunem, discontinuitățile în managementul Ministerului Justiției. Este, dacă vreți, una dintre instituțiile care nu au fost afectate niciodată de evoluții politice sau administrative la vârful ministerului. Asta va fi politica noastră și în continuare. Ce mai pot să spun este că ne preocupă, în cel mai înalt grad, desfășurarea cooperării judiciare internaționale în materia extrădării și a executării hotărârilor judecătorești definitive penale, cu atât mai mult cu cât există un cadru solid legislativ, pan-european, cu privire la aceste proceduri. Și noi ne-am dori foarte mult ca toate statele membre să aplice cu rigurozitate aceste principii în cadrul european în materia extrădării. Ne-am dori ca toate instanțele din toate statele membre ale Uniunii Europene să fie la fel de prompte și riguroase precum sunt instanțele din România. În niciun caz nu plec de la premisa să existența Mecanismului de Cooperare și Verificare înseamnă apriori o scădere a calității procedurilor și actului de justiție în România, situație prevăzută de la caz la caz. Ori, practica ce demonstrează? Că instanțele române cooperează foarte bine în materia extrădării, dar, în ultimii ani, am avut situații în care nu s-a întâmplat acest lucru și din partea instanțelor din alte state membre, două state membre. Nu doresc în niciun fel să fiu interpretat în sensul că intervin asupra independenței judecătorilor din vreun stat membru, mă exprim strict în cadrul mandatului de ministru care cunoaște, hai să spunem, procedurile în curs în materia extrădării. Noi am făcut demersuri și vom mai face, în continuare, pentru a ameliora această cooperare judiciară internațională, în limita competențelor. Altfel, despre nici un caz în parte nu putem comunica în mod particular”, a spus ministrul Justiției.

Propunere legislativă pentru a opri moda fugarilor

Cătălin Predoiu a anunțat, cu acest prilej, că ministerul de resort va propune o inițiativă legislativă în acest domeniu, “care să acopere, dacă vreți, o lacună legislativă. Nu știu dacă e foarte riguros termenul, pentru că nu e propriu-zis o lacună, ci pur și simplu va trebui să răspundem legislativ unui fenomen de dată recentă, acesta al sustragerii, dacă vreți, de la efectele hotărârii judecătorești definitive penale pronunțate de o instanță din România. Codurile nu prevăd o astfel de situație, pentru că nu ne-am confruntat cu acest fenomen, este un fenomen de dată recentă, cum spuneam. Dar, pe măsură ce această cazuistică se acumulează, este limpede că avem de-a face cu un trend. Eu am lansat un studiu în 2020 asupra acestei probleme, am lansat și câteva scrisori către omologi, am reluat în ianuarie 2022 această problemă și pot să spun că suntem foarte aproape de a propune un astfel de cadru normativ. Intervenția, chiar dacă nu este de anvergură, este foarte delicată, pentru că aici este o linie foarte fină între nevoia statului, dar și a cetățeanului, care e reprezentat de stat, să se ducă la îndeplinire prevederile unei hotărâri judecătorești definitive penale și imperativul de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor, inclusiv prezumția de nevinovăție. Ei bine, cred că suntem foarte aproape să găsim exact punctul în care să respectăm ambele deziderate și să propunem în dezbatere publică, în primă fază, un astfel de proiect de act normativ, care să se adreseze acestui fenomen”, a mai declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Astăzi se reia, la Atena, procesul privind extrădarea lui Sorin Oprescu, recent condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

VEZI ȘI: Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat definitiv

 

Back To Top