• După duminica Rusaliilor cunoscută și ca Pogorârea Sfântului Duh, astăzi este ziua Sfintei Treimi.
• Află ce reprezintă sărbătoarea și ce tradiții erau respectate în vechime.
În lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfântul Duh, a treia parte a Sfintei Treimi: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu”, precizează documentele bisericești. În calendarele românești, această zi este trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi, potrivit crestinortodox.ro. Sfânta Treime îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul și pe Sfântul Duh ca unitate. Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naște fără de timp Fiul și din care purcede Sfântul Duh.
De Sfânta Treime, există o întreagă suită de superstiții și tradiții.
CITEȘTE ȘI: SOLSTIȚIUL DE VARĂ. 21 iunie: Vara astronomică și Ziua Mondială a Soarelui
Astfel, se spune că cine se va certa în Lunea Sfintei Treimi va avea parte de necazuri tot anul.
În a doua zi de Rusalii nu se spală şi nici nu se scaldă, fiindcă zânele apelor sunt în sărbătoare.
În unele zone ale ţării, în a doua zi de Rusalii se împart străchini cu lapte cu orez şi cireşe. Copiii sunt spălaţi pe picioare cu săpun de casă şi li se dă de pomană.
Credincioşii merg la biserică, participă la slujbă, aprind lumânări pentru Sfânta Treime şi dau de pomană în numele Sfintei Treimi.
În ziua Sfintei Treimi nu se fac treburi în gospodărie, nu se spală, nu se calcă şi nu se coase, nu se mătură și nu se aruncă gunoiul din casă.
Tot în această zi nu se munceşte la camp pentru că pământul muncit astăzi nu va mai rodi, nu se face curat, nu se sapă şi nu se tunde.
De Sfânta Treime nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece spiritele rele sunt libere, iar oamenii pot fi ademeniți de ele.
De la Rusalii 2022, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.
În Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit „udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului, tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă, relatează traditii-superstitii.ro.
De sărbătoarea Rusaliilor, în unele zone ale țării, călușarii fac dansuri specifice, care să alunge ielele, strigoii și alte duhuri necurate.
Și astăzi creștinii participă la slujbe unde sunt sfințite frunze de nuc care vor fi duse acasă și puse la icoane pentru a feri gospodăria de toate relele.
CITEȘTE ȘI: ASTRO-ACTUALITATEA. 14 iunie: Lună plină în Săgetător
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Tik Tok Actualitatea Prahoveană