Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Pe parcursul a trei zile, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost efectuate peste 1000 de testări cu aparatele Etilotest și peste 50 cu cele DrugTest.
  • Au fost aplicate 730 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 249.000 de lei.

Polițiștii prahoveni au acționat la acest sfârșit de săptămână, pentru a asigura ordinea și liniștea publică, cu ocazia evenimentelor Holiday Mood Delirium și Mountain Vibe, care s-au desfășurat în stațiunea Azuga și în comuna Teișani.

În acest context, polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, prevenire, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, au fost prezenți printre cetățeni pentru prevenirea incidentelor negative, menținerea climatului optim de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și pentru a asigura un răspuns ferm la orice faptă de natură penală sau contravențională.

Pe parcursul a trei zile, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost efectuate peste 1000 de testări cu aparatele Etilotest și peste 50 cu cele DrugTest.

Astfel, în cazul acestor activități au fost aplicate 730 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 249.000 de lei.

Totodată, au fost constatate 24 de infracțiuni, din care 7 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 9 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 8 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii prahoveni au reținut 33 de permise de conducere și au retras 31 de certificate de înmatriculare.

Și polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Ploiești au organizat și desfășurat activități specifice, în cooperare cu polițiștii prahoveni dar și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

Astfel, în cele 3 zile, au fost controlate zeci de persoane, iar la 23 dintre acestea au fost constate nereguli, fiind găsite și ridicate în total circa 10 gr. cannabis, 10 gr. ciuperci halucinogene, 1 joint, 2 gr. amfetamină, 1 gr. MDMA Cristal, 3 cp. MDMA, 3 gr. ketamină, 2 gr. cocaină, 1 grinder, dar și mai multe obiecte folosite la consumul drogurilor.

Cu ocazia controalelor, au fost efectuate 12 constatări ale unor infracțiuni de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, în incinta de desfășurare a festivalului din stațiunea Azuga.

În urma activităților desfășurate, 7 persoane au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial Ploiești, pentru audieri.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, față de 2 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

Citește și:  Opt mesaje RO-ALERT și 18 intervenții ale jandarmilor prahoveni, în weekend, din cauza urșilor

Activitățile din acest sfârșit de săptămână au fost desfășurate în colaboare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova dar și în colaborare cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ploiești.

Back To Top