- Autoritățile au început virarea banilor în contul voucherelor sociale acordate pentru 2,5 milioane de români cu venituri mici.
- Ajutorul de 250 de lei acordat la fiecare două luni va putea fi folosit numai pentru cumpărarea de produse alimentare.
- Voucherele de la stat vor putea fi utilizate în magazine partenere în program.
Voucherele sociale înseamnă un ajutor de 1.000 de lei acordat până la finalul anului, în patru tranșe egale. Cardurile vor fi alimentate o dată la două luni.
Virarea primilor bani a început în această săptămână și, speră autoritățile, ajutorul va ajunge, până la finalul lunii, la 500.000 de beneficiari, din totalul de aproximativ 2,5 milioane. „Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel național, pus în practică în numai câteva săptămâni, și având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenților de carduri și a angajaților Poștei Române, împreună cu celelalte autorități implicate în validarea și actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari. Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătățirii siguranței alimentare”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
VEZI ȘI: ROCCAS II. Mii de prahoveni primesc teste gratuite pentru depistarea riscului de cancer colorectal. Categoriile de beneficiari
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a dat asigurări, într-un comunicat transmis în cursul acestei săptămâni, că în primă fază este posibil să apară decalaje, dar că nu există riscul ca vreun beneficiar să nu primească ajutorul promis. „Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile”, au mai transmis reprezentanții MIPE, care vor actualiza, lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar împlicuirea și livrarea cardurilor sunt făcute de angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.
Cine sunt românii care beneficiază de voucherele sociale
Cele 2,5 milioane de persoane provin din următoarele categorii:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Lista magazinelor din județul Prahova în care vor putea fi utilizate vocuherele sociale
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană