Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bacalaureat 2022 cantemir
Categorie: Actual
  • Toți absolvenții promoției 2022 a Colegiului Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza au luat Bacalaureatul.
  • Aceeași performanță a fost înregistrată, în Prahova, și la Colegiul “Regina Maria” din Ploiești, unde au existat și trei medii de 10.

Reprezentanții CNM “Dimitrie Cantemir” Breaza au prezentat un bilanț al rezultatelor promoției 2022, la Bacalaureat, după sesiunea de vară. “Rezultatele absolvenților din Promoția a 98-a – «Încoronarea de la Alba Iulia-100» obținute la examenul maturității sunt dovada muncii lor și a dascălilor care i-au pregătit. Cea mai mare medie, 9,91, a fost obținută de absolventa Eva-Antonia Nedelcu, înainte de contestații. 26 de note de 10 (11 la Limba și literatura română, 9 la Matematică, 5 la Fizică și 1 la Chimie), 63 de medii peste 9, dar și celelalte rezultate înregistrate de cantemiriști sunt rodul îmbinării perfecte între efort, seriozitate, determinare și perseverență. Aceste rezultate certifică tradiția și excelența învățământului cantemirist, o tradiție îmbogățită, de la an la an, cu fiecare absolvent”, au transmis reprezentanții colegiului, după afișarea rezultatelor la Bac.

Cei 118 candidați înscriși la Bacalaureat au promovat examenul. Lor li se adaugă Ingrid Vîrlan, care a participat la sesiunea specială, organizată mai devreme, întrucât aceasta a susținut admiterea la Academia Militară “West Point” din SUA.

VEZI ȘI: O ploieșteancă este singurul candidat din România admis, anul acesta, la Academia Militară West Point

Promovabilitate de 100% s-a înregistrat și la Colegiul Național “Regina Maria” din Ploiești, care, în această promoție, a avut și trei medii de 10, obținute de absolvenți de la specializările Mate-Info, Științe ale Naturii, respectiv Învățător-educatoare.

VEZI ȘI: 15 candidați din Prahova au luat media 10 la Bacalaureat. De la ce licee provin aceștia

Back To Top