Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ploiești
Categorie: Actual
  • Întâlnire bombă la Primăria Ploiești.
  • După ce fostul operator de termie a solicitat municipalității plata a peste 52 de milioane de euro, astăzi ar fi avut loc o primă rundă de negocieri între reprezentanții Primăriei și cei ai fostului operator de termie.

Pe 13 mai, contractul de furnizare a energiei termice încheiat între Primăria Ploiești și Veolia a încetat înainte de termen. Pe 20 iunie, Veolia a transmis municipalității ploieștene o notificare prin care își face cunoscute pretențiile financiare în urma rezilierii contractului.

Datorii de peste 264 de milioane de lei

Conform notificării, Veolia a transmis că solicită plata unor datorii și compensații în valoare totală de peste 264 milioane de lei, adică peste 52 milioane de euro. În această sumă sunt cuprinse costuri legate de rezilierea anticipate a contractelor de muncă, contravaloarea subvențiilor, penalități de întârziere, valoarea perderilor înregistrate în urma modificării prețului combustibilului, costuri legate de certificatele CO2 și costuri cauzate de scăderea cantității de energie termică livrată către populație.  

22 de milioane de lei/lună

Veolia a propus Primăriei Ploiești, în notificarea menționată, plata eșalonată pe o durată de 12 luni, începând cu septembrie 2022, în tranșe lunare de peste 22 de milioane de lei. Conform informațiilor noastre, conducerea Primăriei Ploiești a solicitat deschiderea unor negocieri. Astfel, o primă rundă de discuții ar fi urmat să aibă loc astăzi.

adresa 12400 21.06 page 0001

adresa 12400 21.06 page 0002

adresa 12400 21.06 page 0003

Citește și EXCLUSIV: În pragul incapacității de plată, Primăria Ploiești cere 54 de milioane de euro ajutor de la Guvern (SURSE)

Citește și Andrei Volosevici, prima reacţie după ce Veolia Energie a anunţat rezilierea

Back To Top