- Operatorul de termie a atras atenția asupra necesității închirierii a două cazane de apă fiartă încă de la sfârșitul lunii iunie.
- Conform surselor noastre, semnalul de alarmă tras de operator nu a fost receptat deoarece directorul ADI Termie, Horia Tiseanu, se afla în concediu.
- Drept urmare, ADI Termie a transmis pe 1 august Consiliului Județean informarea primită pe 30 iunie.
„Vă facem cunoscut faptul că societatea Termoficare Prahova a încheiat cu societatea Robert Bosch SRL un contract de închiriere a două cazane de apă fierbinte (CAF) pentru o perioadă de 12 luni, în vederea implementării Contractului de concesiune la parametrii de calitate asumați prin propunerea tehnică depusă în cadrul procedurii de atribuire a Contractului de concesiune.
Astfel, începând cu luna iulie 2022, cele două CAF-uri vor asigura furnizarea unei cantități de aproximativ 20 MWh/h pentru întreaga perioadă contractuală, asigurând astfel furnizarea serviciului în condițiile și parametrii agreați.
Închirierea celor două CAF-uri asigură, totodată, și continuitatea furnizării agentului termic în conformitate cu prevederile legale și cele contractuale asumate, având în vedere că echipamentele preluate în baza Contractului de concesiune puneau sub semnul întrebării posibilitatea de a asigura la parametrii de calitate furnizarea continua a energiei termice, data fiind starea avansată de degradare a acestora”, se arată într-o informare transmisă, pe 30 iunie, de către operatorul de termie către ADI Termie.
O lună prin sertare
Cererea de închiriere nu a fost girată de ADI Prahova, deoarece directorul acesteia, Horia Tiseanu, a fost în concediu. Mai mult, informarea despre necesitatea închirierii celor două cazane de apă fierbinte a fost transmisă Consiliului Județean cu lună întârziere, abia luni, 1 august, zi în care furnizarea apei calde a fost întreruptă în Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană