Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Testat cu aparatul etilotest bărbatul a înregistrat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
  • Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Marți seara, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte au fost sesizați de către o persoană, cu privire la faptul că pe o stradă din orașul Vălenii de Munte a avut loc un accident rutier din care a rezultat avarierea a două autoturisme.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 30 de ani în timp ce de deplasa la volanul unui autoturism, pe strada Valea Gardului din oraș a acroșat un alt autoturism care se afla parcat regulamentar, spargându-i oglinda retrovizoare.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul din orașul Vălenii de Munte a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Back To Top