Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

spital pediatrie ploiești
Categorie: Actual

 

• Actualitatea Prahoveană a intrat în posesia unei notificări emise de Direcția de Sănătate Publică Prahova către Spitalul de Pediatrie, Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Local Ploiești, în care se cer informații legate de măsurile dispuse în vederea asigurării condițiilor sanitare legale de funcționare.
• Este vorba despre lipsa apei calde în cadrul acestei unități spitalicești, fapt care contravine normelor sanitare reglementate la nivelul internațional de Organziația Mondială a Sănătății.

După ce Spitalul de Pediatrie Ploiești a informat Direcția de Sănătate Publică Prahova asupra faptului că, în prezent, nu poate asigura apa caldă, lucru care contravine normelor OMS privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, DSP Prahova a emis un document prin care instituțiile statului sunt somate să intre în legalitate și în care se sunt cerute informații legate de măsurile dispuse în vederea asigurării condițiilor sanitare legale de funcționare, până astăzi.

În Ploiești, furnizarea apei calde este sistată începând cu 1 august, după ce Primăria a refuzat să plătească facturile către noul operator de termie, iar Consiliul Județean a demarat procedura de reziliere a contractului.

CITEȘTE ȘI: Document. Situația TAG. Instalația este nepreluată de noul operator

Back To Top