Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Accidentul a avut loc duminică după amiază pe DC 83, în comuna Râfov. 
  • Tânărul de 20 de de ani care s-a urcat beat la volan nu avea permis de conducere. 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier au fost sesizați duminică după amiază despre faptul că pe DC 83, pe raza comunei Râfov, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Râfov, în timp ce se deplasa pe DC 83, din comună, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași comună.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest care, în cazul tânărului în vârstă de 20 de ani a indicat valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a celor doi conducători auto a rezultat faptul că tânărul de 20 de ani nu posedă nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma impactului, cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale, aceștia fiind transportați la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Back To Top