Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Regina Elisabeta
Categorie: Actual

 

• În urma veștii triste despre moartea Reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, a fost pus în aplicare un plan de lungă durată numit Operațiunea London Bridge - Podul Londrei.
• Acesta stabilește exact ce se va întâmpla în următoarele zece zile, inclusiv locul în care va fi sicriul ei, pregătirile pentru înmormântare și ce va implica prima săptămână a lui Charles, care a devenit Regele Charles al III-lea, imediat după moartea Reginei.

Înainte ca publicul să afle că Regina Elisabeta a II-a a murit, anumite proceduri au fost efectuate în spatele ușilor închise. Secretarul privat al Reginei Elisabeta a II-a, Sir Edward Young, a informat premierul britanic Elizabeth Truss, înainte ca informația să ajungă la celelalte 15 țări în care Regina este șeful statului și restul națiunilor din Commonwealth. Primul ministru a fost și primul membru al guvernului care a făcut o declarație publică.
Toți membrii personalului poartă o panglică de culoare neagră pe brațul stâng, care nu trebuie să depășească o lățime de 8,25 centimetri.
Ziua în care Regina moare este numită D-Day. Ulterior, fiecare zi care urmează va fi denumită D+1 și D+2 și tot așa.

Un comunicat a fost transmis publicațiilor de presă și postat pe rețelele de socializare, trista veste a fost transmisă de Palatul Buckingham în primul rând către BBC și Press Asociation. Principalele canale de televiziune din Regatul Unit au amânat emisiile programate în prealabil si dedică transmisiunile evenimentului.

URMĂREȘTE ASTĂZI:  In Memoriam: Regina Elisabeta a II-a. Lector dr. Marina - Cristiana Rotaru, la Actualitatea LIVE, de la ora 17.00

Imediat după moartea Reginei, steagurile au fost coborâte în semn de respect, au fost anunțate un minut de reculegere națională și saluturi de armă. Încă dinainte de aflarea veştii, mii de oameni s-au adunat pe pajiștea din fața palatului Buckingham, dar și la Windsor, și în Scoția, la Balmoral, pentru a aduce un ultim omagiu reginei, potrivit obiceiului.
Planurile sunt foarte stricte, iar înmormântarea Reginei va avea loc la zece zile după moartea ei.

Regele Charles al III-lea

Vineri, a doua zi, Parlamentul se va întruni pentru a conveni asupra unui mesaj de condoleanțe. Toate celelalte probleme parlamentare vor fi suspendate timp de zece zile. Parlamentarii vor da tributuri în Camera Comunelor.
Imediat ce Regina Elisabeta a II-a a murit, Prințul Charles a devenit devine rege și primește titlul de Regele Charles al III-lea.
A doua zi după moartea reginei, Consiliul de Accedere la tron se reunește la ora 10.00, la Palatul St James, pentru a-l proclama pe Prințul Charles drept noul suveran. Charles va fi numit Rege astăzi, la o zi după moartea Elisabetei a II-a și după ce frații lui îi vor săruta mâna. Ducesa de Cornwall va fi alături de el și îi va fi atribuit noul titlu. Regina Elisabeta a anunțat, în Ziua Jubileului său de platină, că nora ei va deveni Regina Consoartă.
Sute de persoane vor fi prezente, inclusiv șefa guvernului și miniștrii, care vor purta haine negre sau închise la culoare. Prima întâlnire a lui Charles în calitate de rege cu prim-ministrul Elizabeth Truss şi cabinetul ei va avea loc la orele 15.30. Prima sa rostire în calitate de monarh va avea loc astăzi, la Palatul St James.
Încoronarea Regelui Charles al III-lea va fi plănuită la câteva luni după înmormântare, iar titlul de Prinț de Wales va trece la Prințul William.

Traseul

Vineri, sicriul Reginei Elisabeta va fi depus la Catedrala din Edinburgh, unde va rămâne timp de 24 de ore, pentru ca supușii scoțieni ai Casei Regale să-i aducă un ultim omagiu.

A treia zi, sicriul reginei va fi transportat la Buckingham Palace. Pentru că a murit la Castelul Balmoral, în Scoția, este activată operațiunea „Unicorn” ceea ce înseamnă că trupul ei va fi dus până la Londra cu trenul regal, dacă este posibil. Dacă nu, Operațiunea „Overstudy” va fi declanșată, ceea ce înseamnă că sicriul va fi transferat cu avionul. Premierul și miniștrii vor participa la o recepție pentru a întâmpina sicriul.

În ziua a patra, a cincea şi a şasea, prinţul Charles va face un tur în Regatul Unit: Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor, în timpul căruia va asista la mai multe slujbe și se va întâlni cu diferiţi reprezentanţi oficiali care îi vor prezenta condoleanţe.

Între ziua a șasea și a noua, trupul Reginei se va afla la Catedrala Westminster, într-o operațiune cu numele de cod „Feather”. Sicriul ei va sta pe un postament cunoscut sub numele de catafalc în mijlocul Westminster Hall, care va fi deschisă publicului timp de 23 de ore pe zi.
Vor fi emise și bilete VIP, pentru anumite intervale orare și pentru cei care nu doresc să stea la coadă.

Funeraliile

La funeraliile de stat vor participa șefi de stat din întreaga lume și vor fi coordonate de forțele armate ale Guvernului Marii Britanii. Guvernul și Regina au convenit ca ziua funeraliilor de stat să fie o „Zi de doliu național”. Două minute de reculegere sunt prevăzute în ţară la miezul zilei. La Londra şi Windsor vor avea loc procesiuni. Sicriul reginei va fi depus în capela King George VI a castelului Windsor, alături de soţul ei.
În ziua de doliu național, inclusiv Bursa de Valori care își va înceta activitatea, iar Big Ben va bate clopotele la ora locală 09.00 în aceeași zi, potrivit British Heritage.

CITEȘTE ȘI: Familia Regală a României: Pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional

Back To Top