Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

motociclete bd. independenței
Categorie: Actual
  • Polițiștii din Ploiești au derulat, vineri, dar și azi-noapte, în municipiu, verificări la care au participat și reprezentanți RAR, respectiv ai Agenţiei pentru Protecția Mediului.
  • Numeroși șoferi și motocicliști au fost trași pe dreapta și sancționați deoarece vehiculele lor produceau zgomote peste limita admisă.

IJP Prahova informează că au fost derulate acțiuni în mai multe zone din Ploiești, dar în special azi-noapte, în intervalul 22.00 – 1.00, pe Bd. Independenței din Ploiești. Este știut că este una dintre arterele preferate de șoferii și motocicliștii care turează motoarele și fac “liniuțe” pe timp de noapte.

“În cadrul activităților au fost controlate 80 de autovehicule dintre care 15 motociclete, au fost efectuate 40 de testări cu aparatul etilotest și 3 testări cu aparatul DrugTest.

Au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, conform OUG nr.195/2002 pentru încălcări ale normelor rutiere, dintre care 6 pentru modificări neomologate ale sistemelor de evacuare.

Valoarea sancțiunilor este de 5.655 de lei.

Totodată, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare”, informează IJP Prahova.

VEZI ȘI: Cinci tineri scandalagii, unul dintre ei înarmat cu un briceag, amendați de Bd. Independenței din Ploiești

Foto: IJP Prahova

Back To Top