Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

supradoze droguri grigore alexandrescu
Categorie: Actual
  • Medicii de la secţia Toxicologie - ATI de la Spitalul Clinic de Copii “Grigore Alexandrescu” din Capitală sunt alarmați de numărul mare de pacienți minori care ajung în unitatea sanitară cu supradoză de droguri.
  • De la începutul anilor 2000, fenomenul a luat amploare.
  • În secția amintită ajung, lunar, 20 de cazuri de supradoze la copii, numărul consumatorilor minori fiind, însă, mult mai mare.

“Numărul lor a început să crească după anii 2000, a fost o perioadă în care, la prima decadă a anilor 2000, aveam supradoze din droguri convenţionale, în special heroină şi canabis. Ulterior a urmat perioada 2009 – 2010, când a fost un boom al supradozelor şi al consumului de substanţe psihoactive noi sau etnobotanice, cum au fost ele denumite iniţial. Până când s-a reglementat comercializarea acestora atât la noi în ţară cât şi pe plan european, iar în ultima perioadă prezenţa acestor copii cu supradoze a devenit constantă la noi în clinică, avem în jur de 20 de copii pe lună care vin cu supradoze”, a relatat dr. Gabriela Niţescu, medic primar în secţia Toxicologie - ATI de la Spitalul Clinic de Copii “Grigore Alexandrescu” din Capitală, într-un interviu pentru News.ro.

“Vârful icebregului”

Aceasta spune că numărul consumatorilor este mult mai mare, dar ei nu ajung întotdeauna la supradoză, deci nu ajung să fie diagnosticaţi, așa că situațiile cu care se confruntă în spital reprezintă numai “vârful icebergului”. “Actualmente pe primul loc se află canabisul, marijuana, pe care o consumă foarte frecvent la petreceri, chiar în viaţa de zi cu zi,la şcoală, unde se întâlnesc, deci canabisul este pe primul loc şi supradozele cu canabis, uneori combinate cu alcool, alteori combinate cu alte substanţe, apoi pe locurile următoare sunt aşa-zisele etnobotanice care astăzi se numesc substanţe psihoactive noi”, a declarat medicul, pentru News.ro.

Consumatori de droguri de la 12 ani

„Vârsta de consum a coborât este cam 12 ani. Între 12 şi 18 ani, însă, cei mai mulţi sunt adolescenţi, 14-18 ani”, a adăugat dr. Nițescu, în interviul pentru News.ro. Medicul subliniază că pacienții din această categorie “sunt atât din medii sociale foarte bune, cât şi din medii defavorizate. Avem două extreme: sunt copii care provin din medii socio-economice foarte bune, copii din familii cu posibilităţi, aceştia vin, pe lângă canabis, şi cu supradoze din alte substanţe care sunt mai scumpe, cum ar fi de exemplu ecstasy, LSD, am avut în ultimul timp, şi la celălalt pol sunt copiii din mediile defavorizate, din centre de plasament, copii din familii dezorganizate”.

A crescut numărul tentativelor reale de suicid

“Există şi intoxicaţiile voluntare medicamentoase sau/şi cu alcool. Iar în cadrul acestor intoxicaţii voluntare, de asemenea tot cu ajutorul psihologului, noi identificăm care sunt pacienţii cu tentativă reală de suicid, pentru că nu orice intoxicaţie voluntară, de exemplu adolescentul s-a prezentat la noi pentru că a luat 20 de tablete de ştiu eu ce medicament. Din toţi aceşti copii cu intoxicaţii voluntare, numai o parte reprezintă tentative reale de suicid. Restul sunt demonstrative”, spune medicul. Acestea din urmă apar, de obicei, în urma unor anumite conflicte în familie, iscate în urma anumitor restricţii care le sunt impuse copiilor: că nu au voie să iasă în oraş sau că nu au voie la anumite ore sau cu anumite persoane, că nu au voie să vorbească la telefon sau să folosească telefonul foarte mult în timpul nopţii sau pe diferite site-uri.

Citiți și: 36 de tineri, printre care și minori, prinși cu droguri la festivalul Holiday Mood din Bușteni

Tenativele reale apar în general la copii care sunt deja cu sindrom depresiv sau cu altă afecţiune psihică, pe fondul acutizări bolii.

Citiți interviul integral pe news.ro.

Foto: spitalulgrigorealexandrescu.ro

Back To Top