Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
ancom1Joi, 21 iunie 2012, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au prezentat la Braşov, în cadrul unei întâlniri cu industria de comunicaţii electronice, noile prevederi ale cadrului legislativ din domeniu, modul în care acestea afectează relaţia furnizor-utilizator final, dar şi date privind activitatea de control a Autorităţii. Întâlnirea cu cei peste 75 de reprezentanţi ai industriei din judeţele Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Harghita şi Prahova este cea de-a opta întâlnire din seria „Reuniunilor Regionale ale ANCOM” organizate de Autoritate în anul 2012.

ancom2Anul acesta au mai avut loc astfel de întâlniri cu reprezentanţii industriei la Cluj, Baia Mare, Iaşi, Suceava, Galaţi, Constanţa şi Slatina.

“Întâlnirea de astăzi de la Braşov nu este nici prima şi nici ultima din seria întâlnirilor regionale pe care ANCOM şi le propune să le facă în faţa furnizorilor de servicii şi reţele de comunicaţii electronice  şi a celor de srvicii şi reţele poştale. Urmează o întâlnire săptămâna viitoare la Timişoara cu furnizorii din regiunea Banat. Scopul acestor reuniuni regionale este de a le face cunoscută mai în detaliu furnizorilor prevederile noii legi a comunicaţiilor electronice. De asemenea dorim să prezentăm şi noile proceduri de lucru în cea ce priveşte derularea controalelor la furnizorii de reţele şi servicii  de comunicaţii electronice”, ne-a declarat Cristin Popa, Director Direcţia Executiva Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.

ANCOM a prezentat furnizorilor spre consultare şi un Ghid privind încheierea şi conţinutul minim al contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, scopul acestui ghid fiind de a clarifica modul de interpretare şi de aplicare în practică a cerinţelor legale specific domeniului comunicaţiilor electronice ce trebuie respectate de furnizori în cazul contractelor încheiate cu utilizatorii finali, inclusive cu privire la clauzele minime ce trebuie introduce în aceste contracte.

Ghidul poate fi consultat AICI.

Back To Top