- Procurorii DNA au reținut, pentru 24 de ore, un director executiv din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cercetat pentru fapte de corupție.
- Anchetatorii susțin că acesta ar fi primit lunar, de la două persoane pe care le-ar fi ajutat să se angajeze, o treime din salariul acestora.
Comunicatul DNA:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 27 octombrie 2023, a inculpatului
IORGA DRAGOȘ ADRIAN, director executiv în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi «ajutat» două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.).
În schimbul acestor «servicii» inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord. În ambele cazuri, inculpatul și-ar fi făcut cunoscute pretențiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: «5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023.»
Conform «înțelegerii» menționate anterior, începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit, cu aproximație, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023), iar de la cealaltă 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru).
Sumele de bani care i s-ar fi «cuvenit» inculpatului i-ar fi fost remise acestuia de cele mai multe ori prin virament bancar, dar ar fi fost situații în care persoanele respective i-ar fi lăsat cardul de salariu acestuia care, după ce și-ar fi retras suma de bani stabilită inițial, l-ar fi returnat a doua zi beneficiarului.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Anterior, în cursul zilei de 27 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații (domiciliul inculpatului și biroul acestuia), situate pe raza municipiului București, ocazie cu care au fost ridicate de către procurori, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari și 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame precum și cardurile bancare, aferente conturilor deschise de martore, în care ar fi fost virate sumele de bani cu titlu de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".
Citiți și: DNA A REȚINUT DOI ADMINISTRATORI AI UNUI CĂMIN DE BĂTRÂNI, PENTRU CĂ AR FI FOLOSIT ACTE FALSE CA SĂ OBȚINĂ LICENȚA. UNII BENEFICIARI, ȚINUȚI LA HOTEL SAU ÎNTR-O PARCARE, PE DURATA UNUI CONTROL
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană