- Consilierul local ploieștean Dragoș Măchițescu a reacționat în urma scandalului declanșat la CSM Ploiești la sfârșitul săptămânii trecute.
- Reamintim că ședința Comisiei de monitorizare a activității Clubului Sportiv Municipal nu a mai avut loc iar într-un birou au fost găsite persoane care nu mai au raporturi de muncă cu CSM.
„Am constatat că la Clubul Sportiv Municipal Ploiești domnește lipsa de respect față de întreg Consiliul Local. Altfel nu am cum să explic bătaia de joc la care membrii Comisiei de Monitorizare și Avizare a activității CSM au fost supuși. Vorbim de bătaie de joc în primul rând din partea noului director Dănuț Burghelea, care, deși a convocat ședința Comisiei, a inventat o pseudo-scuză pentru a nu participa, lăsând consilierii locali cu ochii-n soare pentru a-și desfășura ședința într-o magazine de la parterul instituției plină de baxuri cu sticle de apă şi croissante.
Nu ne-au fost puse la dispoziție documentele solicitate în precedenta ședință, iar cel mai deranjant este faptul că persoanele cărora le încetaseră contractele de activitate sportivă prin preaviz erau în sediul CSM, la birouri, desfășurându-și activitatea fără nicio problemă şi având acces neautorizat la sistemul informatic al unei instituții publice. Ce activitate? Nu am reușit să înțelegem!
Niciunul dintre consilierii locali prezenți la ședință și nici reprezentanții presei pe care i-am invitat pentru transparență nu au putut intra în sediul CSM Ploiești fără a fi legitimați, iar în această situație am vrea să aflăm cum în birouri existau persoane care nu aveau nicio calitate în relația cu clubul sportiv!
Așa funcționează lucrurile în CSM Ploiești, iar acum începem să înțelegem de ce clubul sportiv este o "gaură neagră" pentru bugetul local!
Vom continua să reorganizăm din temelii toată activitatea Clubului Sportiv Municipal, indiferent pe cine deranjăm și cine se opune!”, a transmis consilierul Dragoș Măchițescu.
Citește și SCANDAL LA CSM. „OAMENII CARE AU FOST DAȚI AFARĂ SUNT ÎNCĂ LA SERVICI?”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană