Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
scheletPloiestiÎn această săptămână, la doi paşi de Ploieşti, a fost scos la iveală un mormânt ce datează din Epoca Bronzului, a cărui vârstă a fost estimată de arheologi depăşind cinci milenii. Descoperirea este rezultatul unor săpături pentru o descărcare de sarcină arheologică a terenului din zonă, unde se va construi un show-room auto.

După aproximativ două săptămâni de săpături, echipa de specialişti condusă de Alin Frânculeasa, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, a scos la lumină mormântul şi rămăşitele pământeşti ale unui tânăr din Epoca Bronzului, izvoare vechi de aproape 5 000 de ani. Mormântul a fost descoperit în urma unor lucrări arheologice preventive, după cum afirmă cercetătorii. Legislaţia prevede necesitatea unei descărcări de sarcină arheologică în zona cu astfel de potenţial dacă pe acest perimetru urmează să fie ridicată o construcţie care va afecta descoperirea.

„Este vorba de un tumul - un mormânt singular, al unui tânăr. Deşi nu au fost descoperite în mormânt obiecte ritualice sau bijuterii, există indicii că acesta avea o anumită poziţie socială, mai ales dacă ne luăm după movila care indica prezenţa mormântului. În epocă, nu oricine avea onoarea de a i se construi un astfel de tumul, cu toate că ritualul de înmormântare era unul auster”, ne-a declarat cercetătorul Alin Frânculeasa. Şeful echipei de arheologi a mai precizat că, în mod cert, „nu se pune problema ca această mărturie milenară să indice existenţa, în zonă, a unei necropole. Mai sunt, de jur-împrejur, încă vreo cinci tumuli, la distanţe cam de 100 de metri unul de celălalt şi, mai la depărtare, şi alţii. Avem de a face cu morminte individuale, ale unei populaţii cu caracter nomad”, a conchis cercetărorul.

Scheletul nu va fi expus, nefiind foarte bine conservat, în schimb va fi transportat la Institutul de Antropologie, pentru a-i fi stabilită cu exactitate vechimea. În zonă, cercetările continuă existând posibilitatea ca, posibil ca, la un moment dat, să fie descoperite şi altele, mult mai bine păstrate.


Cea mai mare necropolă din epoca bronzului din Prahova

La Câmpina, în urmă cu doi ani, afirmă Alin Frânculeasa, a fost descoperită cea mai mare necropolă din epoca bronzului, de aproximativ 3 500 de ani vechime, identificată pe teritoriul judeţului nostru. În curtea Bisericii „Sf. Nicolae”, au fost scoase la iveală 26 de morminte, dintre care 12 numai în 2010. „O astfel de necropolă poate avea până la 50-60 de morminte”, ne-a mai precizat arheologul Alin Frânculeasa. Având în vedere amploarea, complexitatea necropolei, „ar fi de aşteptat ca undeva, la numai câteva sute de metri, în cartierul „Slobozia”, să dăinuiască şi urmele unei aşezări din aceeaşi epocă, mai menţionează cercetătorul.

Primul schelet estimat la o vechime de 5000 de ani a fost descoperit în 2006 în Maroc. A fost prima descoperire din lume, de acest fel, care cuprindea, conform cercetătorilor, „şapte schelete şi patru morminte, ceea ce permite să identificăm cu exactitate riturile funerare ale culturii Beaker”. Obiectele de cupru găsite în apropiere confirmă evoluţia civilizaţiei umane, trecerea de la piatră la metal. Un alt schelet de aceeaşi vârstă a fost descoperit în 2010, pe teritoriul Cehiei.



Back To Top