Peste 900.000 de români poartă numele Sfântului Gheorghe, dintre care 720.000 sunt bărbaţi şi peste 180.000 sunt femei. În mod tradiţional, la români, Sfântului Gheorghe îi sunt atribuite o mulţime de obiceiuri şi legende.
SFÂNTUL GHEORGHE este unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul creştin-ortodox. El este sărbatorit, în fiecare an, la 23 aprilie. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor.
În popor, se spune că atunci când broaştele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) şi deschide porţile naturii către viaţă.
În unele zone, de Sfântul Gheorghe, bărbatul pune ramuri verzi la stâlpii porţilor, la ferestre şi la uşi, la grajduri şi grădini, dar şi la mormintele neamurilor, pentru a le feri de forţe malefice. Ramurile erau păstrate peste an, iar unele date la animale, ca leacuri împotriva diverselor boli.
În noaptea dinaintea Sfântului Gheorghe, fetele priveau într-o găleată cu apă şi îşi puteau vedea ursitul. În alte zone, fetele împleteau cununi verzi şi le aruncau pe uliţă. Dacă băieţii nu călcau pe ele, era semn că urmau să se mărite în anul respectiv. În alte regiuni, fetele mergeau, de Sf. Gheorghe, în pădure şi adunau mătrăgună pe care o atârnau la streaşină pentru avea peţitori bogaţi. Băieţii plecau în căutarea ierbii fiarelor, planta miraculoasă care deschide orice lacăt. În ajun, flăcăii puneau, într-o dumbravă, într-un loc ascuns o găleată cu apă. Apoi, la răsăritul soarelui, de Sfântul Gheorghe, dacă în găleată găseau iarbă verde, era semn că flăcăul se va însura în acel an cu fata care îi era dragă. Daca era ceva uscat, era semn că nu se însoară în acel an, iar dacă găsea pământ, era semn rău şi se credea că feciorul va muri curând.
În unele zone, se zice că cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe va dormi tot anul. Tot de Sf. Gheorghe, există tradiţia urzicatului, cine era pişcat de urzică fiind mai ager, mai harnic şi mai sănătos vara întreagă.
Tot de Sângeorz, se aleg ciobanii care urmează să ia în primire oile până la sărbătoarea de Sf. Dumitru. Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, pentru a rodi. Dacă în dimineaţa de Sf. Gheorghe e multă rouă, anul va fi îmbelşugat.
În Bucovina, Maramureş, Apuseni, Valea Mureşului şi Turda, mai există practia Focului Viu, aprins de flăcăi în gospodării sau pe păşuni, din lemn şi iască, nu cu ajutorul chibriturilor. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl direcţionau către animale pentru a le apăra de strigoi şi a le feri de boli. Apoi, tinerii şi copiii săreau peste foc pentru a fi feriţi de rele şi necazuri peste an.
