Categorie: Actual

elevi la scoalaElevii, preşcolarii şi studenţii se întorc de marţi, la cursuri, după minivacanţa de 1 Mai şi Paşte.

Semestrul al doilea va continua cu teze, până pe 25 mai, după care elevii din clasele terminale vor intra în focurile examenelor naţionale.

Elevii din clasa a VIII-a vor termina cursurile pe data de 14 iunie, până pe 19 iunie se vor înscrie la Evaluarea Naţională, iar între 25 şi 27 iunie vor partiipa laa examenul propriu-zis, aflarea rezultatelor finale fiind programată pe 3 iulie.

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a se vor înscrie la examenul de bacalaureat între 27 şi 31 mai, ziua de 31 mai fiind şi ultima de cursuri. Prima sesiune a examenului de bacalaureat se va desfăşura între 10 iunie - 5 iulie, afişarea finală a rezultatelor fiind programată pe data de 12 iulie.

Pentru olimpicii din clasele a XII-a şi a XIII-a, bacalaureatul se va desfăşura în perioada 18-31 mai 2013.

Pentru toţi ceilalţi elevi, anul şcolar se va încheia în data de 21 iunie, potrivit calendarului anului şcolar 2012-2013 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie şi se va încheia pe 15 septembrie, urmând ca pe data de 16 septembrie să înceapă anul şcolar 2013-2014.

Studenţii nu au acelaşi calendar didactic la toate universităţile. Unele instituţii încep cursurile astăzi, altele abia pe 13 mai. Sesiunea de examene este programată a începe în data de 2 iunie şi va dura până pe 30 iunie, după care studenţii vor avea vacanţa de vară. Pentru cei aflaţi în anii terminali de studiu, sesiunea de licenţă şi dizertaţiile vor fi susţinute în perioada 15-30 iunie 2013.

Back To Top