Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

manuale-religieŞi în acest an şcolar, continuă controversele pe tema disiplinei Religie. Cum se predă aceast obiect, este obligatoriu sau nu, ce fac elevii care nu aparţin cultului religios ortodox la aceste ore? Mulţi părinţi ne-au cerut lămuriri.

Controversele despre predarea religiei în şcoli sunt, din nou, în actualitate. În timp ce unii părinţi sunt mulţumiţi că elevii lor au ocazia să înveţe, la aceste ore, istoria religiilor, să afle informaţii despre etică şi spiritualitate, alţii condamnă latura doctrinară prea puternică a materiei sau se plâng că elevii din alte culte decât cel ortodox nu au opţiuni ale acestei discipline.

Potrivit legislaţiei, ora de Religie are caracter obligatoriu, aflându-se în planul de învăţământ. Însă, decizia de a urma cursurile de Religia aparţine părinţilor sau chiar elevului, dacă acesta este major.

Şcolile trebuie să asigure ora de Religie, însă părinţii pot opta pentru copiii lor să nu participe şi să nu ia note la această materie.
„Decizia ca elevii să participe la orele de Religie aparţine părinţilor. În Prahova, nu am primit reclamaţii sau plângeri de la vreun părinte privind desfăşurarea acestor ore, dar ele sunt obligatorii ca parte a planului de învăţământ. Dacă un elev este de altă confesiune, atunci el va face ora de religie la confesiunea lui, organizându-se, în acest sens, grupe cu elevi de alte religii. Nu am avut nici astfel de cazuri şi nici situaţii în care părinţi atei s-au opus cu desăvârşire ca minorii lor să participe la aceste materii. Acestea sunt situaţii foarte rare, dar dacă se întâmplă, atunci elevii pot desfăşura alte activităţi în ora respectivă, cu respectarea regulamentului şcolii", ne-a declarat Aurel Graur, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.

Cu alte cuvinte, elevii sunt obligaţi să rămână în clasă la ora respectivă, chiar dacă pot opta să nu participe la curs, ori pot participa la alte ore cu alte materii. Singura diferenţă între ei şi ceilalţi colegi mai „religioşi" va fi că lor li se va încheia media semestrială cu o notă mai puţin.

Cât despre părinţii care consideră că micuţii lor sunt prea mult influenţaţi de latura doctrinară a materiei Religie, reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că „elementele de morală creştină sunt indispensabile în primii ani de şcoală, iar prezentarea tuturor religiilor în context istoric nu se poate face la clasele mici".

Şi manualele de religie au fost motiv de dezbateri aprinse în ultimii ani, în special cele creştine. Din 45 de manuale aprobate în 2012 de Ministerul Educaţiei, doar 18 aparţin cultului creştin-ortodox, iar în multe dintre aceste cărţi se regăsesc ideea de păcat, diavol, de focul iadului, subiecte care nu prea au ce căuta, în primul rând, în formarea psihologică a copiilor.

Ora de religie este obligatorie în 25 de state din Europa. În Franţa, Albania şi Macedonia religia nu este predată deloc în şcolile publice, iar în restul statelor europene este facultativă sau opţională, titrează ro.stiri.yahoo.com. Statele în care materia este obligatorie trebuie să asigure dreptul elevilor de a obţine o scutire de participare, fără obligaţia de a motiva solicitarea.

Back To Top