La iniţiativa agenţiei de presă Romanian Global News din Bucureşti, jurnalişti români din SUA si Canada au fost invitaţi la Chicago săptămâna trecută pentru a discuta probleme comune pe care le au comunităţile româneşti din diferite metropole ale SUA şi Canada. Printre iniţiatori s-au mai numărat Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni cabinetul parlamentar al deputatului Mircea Lubanovici, ales in Colegiul 3 Diaspora.
Identităţi şi strategii de comunicare
Scopul organizării Forumului Presei Românesti din SUA şi Canada a fost îmbunătăţirea comunicării între diferitele instituţii media româneşti din SUA şi Canada, dintre acestea, instituţiile din România şi societatea civilă, cât şi găsirea de soluţii comune pentru strategii de comunicare în vederea armonizării diferitelor puncte de vedere, planuri şi proiecte de promovare a culturii române, a identităţii românilor de pe continentul nord-american, a promovării valorilor spirituale româneşti.
Efectele vulcanului islandez asupra expoziţiei ARTTS
Forumul urma a se desfăşura simultan cu expoziţia internaţională “American Romanian Tourism and Trade Show” (ARTTS – Chicago 2010) care trebuia să aibă loc în pavilionul expoziţional Navy Pier. Expoziţia, însă, a fost amânată din cauza efectelor vulcanului islandez şi a anulării a peste 63.000 de zboruri în Europa, fapt ce a dus la imposibilitatea participării reprezentantilor a peste 25 de firme şi organizaţii din România care urmau să-şi expună produsele sau serviciile în cadrul expoziţiei ARTTS.
La această primă ediţie, Forumul - găzduit de organizaţia “Romanian-American Network Inc.” din Niles în sala Bibliotecii şi Centrului Cultural Românesc - a reunit jurnalişti români din metropole nord-americane precum Boston, Detroit, Chicago, Los Angeles, New York, Toronto ş.a. şi din România. Întrunirea şi-a propus să realizeze şi o legătură mai eficientă şi productivă cu instituţiile statului român, în special cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, care de fapt s-a şi angajat să sprijine financiar această acţiune.
Agendă bogată, cu numeroase teme de discuţii
Printre subiectele discutate în cadrul forumului au fost unele prioritare priorităţi sistemul de acordare a vizelor SUA pentru cetăţenii români şi programul Visa Waiver, redobândirea cetăţeniei române de către persoanele care au pierdut-o abuziv în timpul dictaturii ceauşiste, atitudinea incorectă şi paralelă cu realitatea a Institutului Cultural Român în relaţia cu comunităţile româneşti din SUA, lipsa personalului adecvat din cadrul consulatelor generale ale României din SUA şi Canada, problematica discriminării etnice împotriva românilor din zona Timoc a Serbiei, actul de terorism comis la Timişoara prin incendierea Bisericii Greco-Catolice. Au urmat discuţii despre necesitatea colaborării şi modurile de colaborare între jurnaliştii români de pe continentul nord-american precum şi între aceştia şi agenţia de presă Romanian Global News din Bucureşti, modul de întocmire a formularelor de solicitare pentru finanţări de proiecte de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului Romaniei.
În primele două zile ale forumului, întrucât agenda iniţială - ce includea vizite la expoziţia ARTTS şi întâlniri cu membri ai comunităţilor româneşti din SUA şi Canada - a fost schimbată, jurnaliştii invitaţi la Chicago au avut ocazia să viziteze oraşul şi unele asociaţii, firme şi instituţii româno-americane din această metropolă. Printre aceste obiective vizitate au fost: Camera Românească de Comerţ şi Industrie şi firma gazdă, A-American Custom Flooring, din Niles, grădiniţa românească Lumea Copiilor din Chicago, grădiniţa cu şcoala elementară şi liceul românesc Logos Christian Academy din Niles precum şi firma Euro-America Travel, unde îşi are sediul şi ARTTS Chicago. Agenda propusă a inclus şi numeroase alte vizite şi întâlniri, însă timpul a fost insuficient.
A fost creată şi prima Asociaţie a Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada
În partea finală a lucrărilor primului Forum al Presei Româneşti din SUA şi Canada ce a avut loc la Chicago, participanţii au hotărât să se întrunească într-o asociaţie a presei româneşti de pe continentul nord-american, intitulată “North American Romanian Press Association”.
Propunerea înfiinţării unei asociaţii profesionale a jurnaliştilor români din SUA şi Canada a fost făcută de către jurnalistul Sebastian Rus, co-fondator al programului “Radio Diaspora” din Boston, Massachusetts. În urma prezentării acestei iniţiative participanţii au decis să alcătuiască grupul de constituire alegând şi un comitet de conducere pentru o perioadă de trei luni. Se doreşte ca în acest timp să se decidă un statut de funcţionare şi o prezentare a scopurilor asociaţiei, iar apoi să fie invitaţi în asociaţie toţi jurnaliştii români din SUA şi Canada, redactori şi editori, reporteri, fotoreporteri, cameramani, directori de regie tv şi chiar administratori de portaluri pe Internet ce au ca scop primordial comunicarea de informaţii în comunităţile româneşti de pe acest continent. Odată ce invitaţiile de asociere sunt trimise şi răspunsurile sunt confirmate, prin accept sau refuz, toţi membrii – atât cei fondatori, cât şi cei noi - vor participa la alegerea conducerii asociaţiei pentru perioada următoare, până la următorul Forum al Presei Româneşti ce se doreşte a fi organizat în primăvara anului viitor.
Provocarea iniţiatorului asociaţiei
Cu această ocazie, iniţiatorul propunerii de asociere a tuturor jurnaliştilor români din America şi Canada într-o asociaţie profesională, dl. Sebastian Rus, a menţionat: „Puterea diasporei nu e o himeră, ci o realitate! Trebuie să precizăm că cel mai mare capital pe care îl avem este entuziasmul, care - combinat cu resursele finaciare personale şi atitudinea I CAN DO IT – are ca rezultat ceea ce vedem noi astăzi în diaspora: publicaţii de presă, radiouri online, televiziuni prin cablu şi bloguri de succes ale românilor. Comunitatea este o forţă. Să ne constituim deci într-o comunitate jurnalistică, deoarece doar ca o voce comună şi unitară vom putea fi auziţi mai puternic...”.
Marian Petruţa, corespondentul „Actualităii prahovene” din SUA, a fost ales preşedinte al Forumului
În urma propunerilor şi a voturilor exprimate liber de către participanţi, conducerea noii asociaţii este următoarea:
Preşedinte - Marian Petruţa; Vicepreşedinte SUA - Vasile Mureşan,
Vicepreşedinte Canada - Magda Silvana Ionescu (Manea);
Secretar - Petru Amarei; Trezorier - Octavian Cojan; Purtător de cuvant - Grigore Culian; Comunicare Online - Sorin Pintiliuc.
Vom reveni în ediţia viitoare cu noi amănunte de la acest eveniment.
North American Romanian Press Association