Scenariu în autobuz. American
Să presupunem următorul scenariu. Sunteţi şoferul unui autobuz sau un călător în acel autobuz (vă alegeţi dumneavoastră ipostaza preferată). La un moment dat, în autobuz, lângă scaunul unde vă aflaţi, găsiţi o pungă în interiorul căreia se află un produs electronic de ultimă generaţie a cărui valoare aproximativă este de 400 dolari, cu chitanţa de cumpărare alături. Autobuzul este gol, nici un pasager. Ce faceţi cu produsul găsit? Îl daţi şoferului sau îl păstraţi bucuroşi că aţi găsit un lucru aşa preţios ? Dacă sunteţi şoferul şi călătorul v-a înmânat produsul, ce faceţi dumneavoastră cu el, încercaţi să-i găsiţi proprietarul de drept sau bucuros îl luaţi acasă? Probabil mulţi şi-au dat deja răspunsul în sinea lor. Scenariul de mai sus, chiar dacă pare unul imaginar, este unul real. Am avut parte să asist personal la această întâmplare extrem de interesantă. O amică de-a mea din România venită la muncă pe perioada verii în America, la sfârşit de sezon a plecat la cumpărături, bucuroasă că îşi va putea lua, printre multe alte cadouri, şi un iPod pe care şi l-a dorit încă înainte de a pleca din România.
După coborâre
Ajunsă acasă de la cumpărături, a descoperit cu stupoare că una dintre pungi lipsea. Întâmplarea a făcut ca tocmai iPod-ul mult dorit şi alte câteva accesorii să fie cele în cauză. Pentru moment s-a gândit că ar putea fi la un prieten acasă, unde s-a oprit pentru a i-l arăta, bucuroasă fiind de noua achiziţie. Din păcate, însă, nu era acolo şi, după căutări fără succes, a ajuns la concluzia că l-a pierdut şi va trebui să îşi ia altul.
După două zile, am plecat din nou la cumpărături şi am ajuns iar la magazinul de electronice RadioShock de unde îl cumpărase pe primul. Vestea i-a surprins şi pe cei de acolo, dar unul dintre angajaţi, când a auzit ce s-a întâmplat, şi-a amintit că cineva de la parcul de autobuze al oraşului sunase dimineaţă spunând că au aflat un iPod, împreună cu chitanţa de cumpărare de la magazinul lor. Pentru că cei de la Radio Shock nu aveau cum să ştie dacă era sau nu al ei, ne-a îndrumat să mergem să luăm legătura cu cei de la parcul auto. Am mers la staţia din centrul oraşului. Unul dintre şoferi a contactat prin staţie biroul central, de unde ni s-a confirmat că, da, au un iPod pe care un călător l-a găsit şi i l-a dat şoferului. Pentru că era trecut de ora 6 seara, oficiul respectiv era închis, iar cel care avea cheia era plecat deja de la muncă, ne-au spus să revenim în dimineaţa următoare. Partea proastă era că amica mea urma să plece spre New York, şi apoi spre România, chiar în seara respectivă. Le-am spus cum stă treaba şi şoferul l-a sunat acasă pe cel care avea cheia de la birou. Acesta, înţelegând situaţia, s-a oferit, foarte amabil, să vină să deschidă biroul pentru a recupera iPodul.
Pierdut definitiv în România
Şi pentru ca surpriza, în aceeaşi zi, amica mea a încercat să-şi închidă contul pe care îl avea temporar la bancă, dar nu a putut deoarece, fiind week-end, încă erau câteva tranzacţii în derulare. Dacă îşi închidea contul, banca îi reţinea cardul şi nu mai avea cum să dovedească faptul că ultimele 4 cifre de pe card se potrivesc cu cele de pe chitanţa care însoţea iPod-ul, putând astfel dovedi că este al ei.
Într-un final am reuşit să-l recuperăm, bucuria ei fiind de nedescris. I-a luat în braţe pe cei de la staţia de autobuze şi a concluzionat: "Dacă îl pierdeam în România, sigur nu l-aş mai fi găsit".