Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

jubileul de platină Elisabeta a II-a
Categorie: Știri internaționale

Palatul Buckingham a făcut public programul evenimentelor organizate pentru a celebra Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Cele mai importante festivități care marchează 70 de ani de la urcarea pe tronul ţării a suveranei britanice vor avea loc în perioada 2-5 iunie.

Celebrările vor include deschiderea pentru public a domeniilor private ale reginei în vârstă de 95 de ani, precum şi un concert cu vedete în faţa Palatului Buckingham din Londra, anunță presa internațională citată de Agerpres. Nu este clar care totuși sunt evenimentele la care regina Elisabeta a II-a va asista sau va participa, având în vedere că medicii i-au recomandat odihnă, după ce în octombrie anul trecut suverana a petrecut o noapte în spital pentru investigaţii preliminare nespecificate.

Cele mai multe dintre sarcinile din cadrul Jubileului vor fi repartizate altor membri ai familiei regale, printre care prinţul William şi soţia sa, Kate, respectiv şi ducesa de Cornwall.

În mod obişnuit, regina aniversează urcarea pe tron în mod privat la reşedinţa sa de la Sandringham.

Parade, spectacole și vizite pe domeniile regale, la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a

În perioada 12-15 mai, peste 500 de cai şi 1.000 de artişti vor lua parte la un spectacol ecvestru pe domeniul Castelului Windsor, care va spune povestea celor 70 de ani de domnie a suveranei britanice.

Joi, 2 iunie, în prima zi dintr-un weekend special de patru zile dedicat Jubileului, va avea loc parada ''Trooping the Colour'', în cinstea zilei de naştere a reginei, la Horse Guards Parade. În aceeaşi zi, în Regatul Unit, Insulele Canalului, Insula Man şi în teritoriile britanice de peste mări vor aprinde simultan felinare dedicate Jubileului.

Vineri, 3 iunie, un serviciu religios în semn de recunoştinţă pentru domnia suveranei va fi oficiat la Catedrala St. Paul, urmat, pe 4 iunie, de Platinum Party At The Palace, un spectacol la care vor lua parte numeroase vedete, ale căror nume nu au fost dezvăluite încă.

Un prânz festiv - Big Jubilee Lunch -, celebrat pe întreg teritoriul ţării, va avea loc sâmbătă, 5 iunie, în ultima din cele patru zile de festivităţi.

În perioada weekendului prelungit, reşedinţele de la Sandringham şi Balmoral îşi vor deschide porţile rezidenţilor şi vizitatorilor care vor dori să se alăture celebrărilor.

Artişti, dansatori, muzicieni, personal militar, angajaţi din domenii esenţiale şi voluntari vor spune povestea domniei reginei în cadrul evenimentului Platinum Jubilee Pageant, care va include River Of Hope - o paradă din 200 de steaguri din mătase plimbate de-a lungul bulevardului The Mall.

Elevi de pe tot teritoriul ţării au fost invitaţi să creeze imagini care să vorbească despre speranţele lor pentru planetă în următorii 70 de ani, iar o parte dintre aceste desene vor fi imprimate pe steaguri.

Începând cu luna iulie, trei expoziţii marcând urcarea pe tron, încoronarea şi jubileele vor fi organizate la rezidenţele regale oficiale.

VEZI ȘI: Bustul în bronz al Regelui Mihai dezvelit la Londra, în timpul vizitei Familiei Regale în Regatul Unit

Sursa: Agerpres

Back To Top