Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

putin
Categorie: Știri internaționale

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a avertizat pe ucraineni că, printr-o continuare a acțiunilor lor,  “pun sub semnul întrebării viitorul statut de stat al Ucrainei”.

Este prima declarație, de la începutul războiului în Ucraina, în care Putin face referire direct la statalitatea Ucrainei.

“Trebuie să înţeleagă că, în cazul în care vor continua să facă ceea ce fac în acest moment, pun sub semnul întrebării viitorul statut de stat al Ucrainei. Iar dacă asta se va întâmpla, responsabilitatea le va aparţine în întregime”, ar fi spus, potrivit adevarul.ro, Vladimir Putin, în cadrul vizitei făcute la o companie aeriană rusă.

Amenințări au fost îndreptate de președintele rus și împotriva celor care au impus deja sancțiuni Rusiei, considerând că „asta seamănă cu o declaraţie de război”, dar “Slavă Domnului, încă nu am ajuns acolo".

VEZI ȘI: VIDEO NEWS. Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei sunt asemănătoare unei declaraţii de război, spune Vladimir Putin

Pe de altă parte, sâmbătă seară, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Rusia a cerut ca UE și NATO să nu mai trimită armament Ucrainei, invocând temerea că acesta ar putea ajunge în mâinile teroriștilor.

VEZI ȘI: Câte elicoptere și avioane ruse au fost doborâte în primele 10 zile de război. Rusia cere ca UE și NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei

Foto: tv8.md

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Back To Top