- Dmitri Medvedev a declarat că aderarea Moldovei la UE nu este posibilă direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”.
- Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a lansat, în declarația sa, o amenințare directă la adresa României, în eventualitatea împlinirii acestui scenariu.
Dmitri Medvedev a reacționat la anunțul că Moldova a dobândit oficial statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. „Moldova a intrat în coada lungă de aderare la UE, întinsă de-a lungul deceniilor. Bon voyage! Dar (ei) vor mai devreme! De aceea, există o altă modalitate de a obţine aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari ”, a spus politicianul pe canalul său Telegram, scrie News.ro.
VEZI ȘI: Reacția Rusiei privind aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei spune că „politicienii români dansează politic în cerc în jurul Moldovei” de multă vreme și face trimitere la ședința celor două legislative. "Prima şedinţă comună a Parlamentelor moldovean şi român a fost finalizată de parlamentarii care dansau ţinându-se de mână. A părut destul de amuzant.
Cu toate acestea, consecinţele pot fi mult mai puţin amuzante ", a spus Medvedev.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană