Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

În cadrul recentei sale vizite în Spania, ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu s-a întâlnit atât cu ambasadorul României la Madrid, dar şi cu consulii din Sevilla, Bilbao, Zaragoza, Castellon şi Madrid. În sala de expoziţii a Ambasadei române la Madrid a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai unor anumite organizaţii şi asociaţii ale romanilor din Spania şi a câtorva publicaţii săptămânale.  

Foc la Ambasadă

Când afirm că au fost invitate cu degetul de către tehnicienii aceleiaşi reprezentaţii care ar trebui să fie a tuturor românilor este pentru că în ultimul an nu toţi suntem bine primiţi în Casa Noastră şi vom sublinia şi de ce în următoarele rânduri.
După o scurtă prezentare, domnul ministru Diaconescu a fost supus unui foc continuu şi necruţător de întrebări venit din partea românilor. Unii veniţi de departe şi din proprie iniţiativă, deşi se zvonea că cei fideli ambasadei ar primi decontul întregii călătorii. Alţii au făcut doar act de prezenţă pentru a-l impresiona pe ministru. La intrare, doi angajaţi îi întrebau pe cei sosiţi dacă au invitaţie sau nu. Văzând că mulţi treceau triumfal evitând răspunsul, unul dintre cerberi a oftat justificând că în fond ei au primit ordine pe care le-au primit şi că, până la urmă, mai bine trec cu toţii. Într-un colţ, consulii sau personalul tehnic al reprezentanţelor noastre în toată Spania aveau aplicat pe fotolii anunţul "Rezervat", iar în cealaltă parte grupuri compacte de emigranţi români încercau timid să se acomodeze. Discuţiile au vizat în special situaţia oficiilor diplomatice din Spania. Ministrul afacerilor externe a precizat că doreşte să ia contact cu toţi reprezentanţii misiunilor diplomatice româneşti, în vederea unei evaluări generale a activităţii şi performanţelor acestora.
Ministrul a mai adăugat că în următoarea perioadă vor fi deschise aproximativ 80 de noi consulate româneşti în diverse ţări, patru dintre acestea urmând să fie înfiinţate în Spania. La ora actuală există deja patru consulate şi sunt demarate procedurile pentru înfiinţarea celorlalte patru.


Infiltraţi şi paria


O radiografie fugară a comunităţii române din Spania ar rezuma totul la: aproximativ 800.000 de persoane, 129 de asociaţii, cinci săptămânale, două reviste şi două posturi de radio. „Din păcate, practica utilizată de comuniştii si neocomuniştii din România, "Divide et impera” şi-a făcut loc cu coatele în ultima vreme şi în diaspora din Iberia. O politică şireată utilizată de unii tehnicieni ai Ambasadei române a reuşit în scurt timp să ne transforme încet- încet din vajnici anticomunişti în votanţii unui sistem de mult apus... La activităţile diasporei nu sunt invitate asociaţiile anticomuniste sau ziariştii problematici care critică greşelile voite din birocraţia românească adusă pe meleagurile lui Don Quijote. Spre exemplu, la anuala întâlnire a studenţilor români din Spania ce se celebrează de Sfântul Nicolae nu a fost invitat niciunul dintre cei peste 1800 de studenţi ai Universităţii „Spiru Haret” . La Ziua Naţională a României nu au fost invitaţi toţi ziariştii şi toate asociaţiile. Ca urmare, cei neinvitaţi, geloşi, îi acuză deja, poate nedreptăţit, pe ceilalţi că ar fi colaboratori infiltraţi ai serviciilor secrete din ţară. Dar şi ceilalţi îi consideră pe cei pedepsiţi "paria".

Nevoiaşi în ţara viselor neîmplinite

Amestecul Ambasadei în legile nescrise ale asociaţiilor române este o practică mai veche încurajată de fostele guverne, fostul ambasador Oancea fiind campionul intromisiunilor, el chiar ordonând înfiinţarea multor asociaţii pro-PSD sau PSOE (ambele partide cu doctrine politice socialiste, române sau spaniole), crearea de federaţii. Culmea acestor acţiuni o reprezintă încurajarea directă a unor traducători protejaţi de a jecmăni făţiş profitând de momentele cheie în regularizarea stadiului legal în ţara receptoare, ani la rândul, persoane fără calificare sau fără a fi recunoscute de autorităţile române sau chiar de cele spaniole. Falşi avocaţi spanioli sau chiar şi români, preşedinţi ai multor asociaţii au profitat luni la rând de neştiinţa celor nevoiaşi recent sosiţi în ţara viselor neîmplinite. În acţiunile de investigaţie întreprinse de ziariştii spanioli au fost demascate aceste practici, dar Ambasada a tăcut mâlc, iar ministerul de resort din acele trecute guverne nu a fost interesat să reacţioneze.

Back To Top