Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

Criza economică americană a fost provocată de lăcomia şi frica unora, alimentată de isteţimea în a face escrocherii a altora. Chiar dacă Bernard Madoff a fost unul din cei mai mediatizaţi escroci, acesta nu este singurul care a creat aşa numitele "Ponzi scheme" sau, pe româneşte, investiţii piramidale. Sunt deja cel puţin 17 cazuri până în prezent pe întreg teritoriul Statelor Unite în care unul sau mai mulţi indivizi au fost deja arestaţi sau condamnaţi de autorităţile federale pentru astfel de fapte. Vom aborda câteva cazuri în cele ce urmează.

Pensii prea îndepărtate


Miami, Florida - Joel Steinger, Steven Steiner, Michael McNerney, şi Anthony Livoti, Jr. au fost arestaţi pe 5 Ianuarie 2009, în legătura cu infracţiuni săvârşite de compania de investiţii Mutual Benefits Corp. ("MBC”). Compania a adunat un capital de 1,25 miliarde de dolari de la peste 30.000 de investitori, înainte ca aceasta să fie închisă de autorităţile federale, în mai 2004.
Victimele au pierdut investiţiile de o viaţă care erau destinate pensionării, pentru şcolarizarea copiilor sau tratamente medicale, în timp ce şefii acestor fonduri de investiţii duceau o viaţă extravagantă în case de milioane de dolari, conduceau maşini de lux sau petreceau vacanţe în locuri exotice.
Pe numele lor sunt 25 de capete de acuzare, dintre care unele cu pedepse de până la 20 de ani de închisoare.


Philadelphia, pa!


PHILADELPHIA, PA - Joseph Forte, de 53 de ani, a fost arestat la sfârşitul lunii ianuarie 2009 pentru fraudarea investitorilor de la fondul pe care l-a condus din 2006 până în 2008. Acesta a recunoscut că a adunat 50 de milioane de dolari în investiţii de capital, de la aproximativ 80 de investitori, inclusiv o organizaţie caritabilă, o biserică şi o şcoală privată.
Acesta falsifica rapoartele pe care le trimitea clienţilor arătând că investiţiile sale aduc profituri între 18% şi 38%. În ultimul raport, trimis pe 30 septembrie 2008, Forte arăta că fondul său are un capital de 154.700.189 de milioane de dolari, când în realitate avea mai puţin de 150,000 de dolari.
Dacă este găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare şi 250,000 de dolari amendă.


Zile grele la Little Rock


Little Rock, Arkansas - Pe 26 ianuarie 2009, James Blackman Roberts (71 de ani), din Heber Springs (Arkansas), a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi restituirea a peste 43 de milioane de dolari la cei aproximativ 400 de investitori. Sentinţa a venit ca urmare a înţelegerii dintre acuzat şi acuzatori. Roberts a recunoscut că, în momentul în care compania a început să piardă banii în investiţii de schimb valutar, el a hotărât să plătească primii investitori cu banii proveniţi de la ultimii.
North Naven, Connecticut - Pe 26 ianuarie 2009, DALE L. GRAYBILL (64 de ani), din North Haven (Connecticut), a fost condamnat la 4 ani de închisoare într-o închisoare federală, 3 ani de supraveghere după eliberare şi plata a peste 10 milioane de dolari investitorilor, pentru implicarea sa în infracţiuni piramidale.

 


Conturile AMA Bank


Long Island, New York - Nicholas COSMO, preşedintele şi proprietarul companiilor Agape World, Inc. ("Agape”) si Agape Merchant Advance, LLC ("AMA”), a fost arestat, pe 27 ianuarie 2009, pentru fraudarea investitorilor cu aproape 400 de milioane de dolari. Între 1 ianuarie 2006 şi 30 noiembrie 2008, peste 370 de milioane de dolari de la peste 1,500 de investitori au fost depozitate în conturile companiei, la banca AMA. Din aceştia, doar 10 milioane au fost cu adevărat investiţi. Pe 22 ianuarie 2009, în conturile companiei de la AMA Bank mai erau doar 746.000 de dolari.
La un moment dat, acesta a distribuit la 100 de investitori peste 5 milioane de dolari, afirmând că banii provin dintr-o singură investiţie făcută într-un împrumut comercial, când de fapt investiţia respectivă realizase doar 45.000 de dolari din dobândă, restul banilor fiind luaţi de la noile victime care investiseră.


Imaginea lui Miracle


Seattle, Washingtonv - ROBERT MIRACLE, MUKHTAR KECHIK şi FAHIMI FISAL, cu vârste cuprinse între 32 şi 52 de ani, au fost arestaţi pe 5 februarie 2009 şi puşi sub acuzare de infracţiuni de peste 65 de milioane de dolari. Conform actelor de acuzare, Miracle conducea mai multe companii: Laramie Petroleum, Inc, MCube Petroleum, Inc., Diski Limited Liability Company, Basilam Limited Liability Company şi Halmahera-Rembang Limited Liability Company, care pretindeau că sunt implicate în extracţii petroliere în Indonezia şi Malaiezia. În realitate, investitorii mai vechi erau plătiţi din banii ultimilor investitori. Între septembrie 2004 şi octombrie 2007, aceştia au încasat peste 65 de milioane de dolari de la investitori şi au plătit aproximativ 36 de milioane altora mai vechi. Restul de peste 28 de milioane au fost utilizaţi în câteva investiţii petroliere nereuşite în Indonezia şi în stilul extravagant de viaţă al lui Robert Miracle şi al asociaţilor săi. Prin numeroase comunicate de presă şi cu ajutorul a numeroase documente falsificate, aceştia au promovat imaginea lor şi a companiilor pe care le conduceau ca una de succes.
În documentele de acuzare se arată că Miracle ar fi cumpărat două inele de diamant în valoare de peste 38.000 de dolari şi o pictură de 27.000 de dolari din Italia. De asemenea Miracle a folosit peste 77.000 de dolari pentru o săptămână de vacanţă pe o navă de croazieră, împreună cu zece membri ai familiei sale.


Fuga în Mexic


New York - DAVID COPELAND REED (38 de ani) a fost arestat şi pus sub acuzare, pe 24 februarie 2009, pentru infracţiuni piramidale săvârşite între martie 2001 şi iunie 2002. În 2001, acesta a pus bazele unei bănci pe Internet, OSGold, reuşind să deschidă 66,000 de conturi. Clienţii proveneau din toată lumea, iar valoarea totală a depozitelor a fost de 12 milioane de dolari. Banii o dată încasaţi au început să fie direcţionaţi spre alte conturi din America, Mexic şi Letonia.
În martie 2002, când investitorii au început să îşi retragă banii, au început să apară şi problemele. Reed a fugit, în 2002, împreună cu soţia în Mexic, după ce a golit conturile de la bancă. În februarie, însă, a fost arestat în Carolina de Sud, unde s-a stabilit după ce de curând s-a reîntors din Mexic.
Dacă este găsit vinovat aceasta, riscă o pedeapsă de până la 40 de ani de închisoare.


80 de ani de puşcărie


Minneapolis, Minnesota Jerry Lynn Watkins (55 de ani) a fost condamnat, pe 24 ianuarie 2009, la 24 de luni de închisoare, 3 ani de supraveghere după eliberare şi restituirea a 1,65 milioane de dolari păgubiţilor. Liderul principal în acest caz, Neulan Midkiff (66 de ani), a fost condamnat, în octombrie anul trecut, la 15 ani de închisoare şi restituirea a 18,9 milioane de dolari. Între 2004 şi 2006 aceştia au păgubit peste 500 de investitori cu aproximativ 30 de milioane de dolari prin compania pe care o conduceau, Joshua Tree Group.
Nashville, Tennessee - Pe 27 februarie 2009, Michael J. Park din Brentwood (Tennessee) a fost arestat şi pus sub acuzare pentru fraudă. Începând cu anul 2001 şi până în iunie 2008, prin compania Park Capital Management Group ("PCMG”), acesta a promis investitorilor dobânzi între 10% şi 28%. Park a fraudat aproximativ 28 de persoane care investiseră peste 9 milioane de dolari.
Park riscă până la 80 de ani de închisoare şi 1 milion de dolari amendă în momentul pronunţării sentinţei, programată pe 8 iunie 2009.


Tsunami


Chicago, Illinois - Anthony A. Demasi (34 de ani) a fost arestat în februarie şi pus sub acuzare de autorităţile federale, pentru fraudarea investitorilor companiei pe care o conducea, Tsunami Capital, LLC, cu suma de aproximativ 5 milioane de dolari. Pe numele lui sunt aduse 5 capete de acuzare, fiecare din ele cu pedepse între 10 şi 20 de ani de închisoare şi 250,000 de dolari amendă.
Atlanta, Georgia - Pe 31 martie 2009, Manyu Ogale (44 de ani), din Jacksonville (Florida) a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudarea investitorilor firmei sale, Den Haag Capital, LLC, cu peste 23 de milioane de dolari. Pe lângă pedeapsă, acesta va trebui să plătească şi aproape 13 milioane de dolari în daune.

Arestaţii care riscă să primească zeci de ani de închisoare pentru fraude similare


Ryan Nestor, de 32 de ani, din Marblehead, Massachusetts; Jeff Teitelbaum, de 41 de ani, din Mesa, Arizona; Maria Gonzalez, de 41 ani, din Tempe, Arizona; Christopher Livanos, de 47 de ani, din Fraser, Colorado; William Hoberg, de 52 de ani, din Seaford, New York; Dennis R. Bolze, de 60 de ani, din Sevierville, Tennessee; James G. Ossie, de 49 de ani, din Atlanta, Georgia; Anthony Vassallo, 29 de ani, din Folsom, California.

 

 

Back To Top