Damian Drăghici, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Codrin Scutaru și Președintele Agenției Naționale pentru Romi - Daniel Vasile au participat astăzi (19 decembrie 2013) la ceremonia de inaugurare a blocului de locuințe sociale din Bușteni, strada Telecabinei, nr. 33.
După tăierea panglicii, primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, a înmânat cheile de la noile locuințe celor 14 familii de romi evacuate din casele retrocedate vechilor proprietari.
În cadrul ceremoniei, Emanoil Savin a primit din partea lui Daniel Vasile, președintele Agenției Naționale pentru Romi, o plachetă, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă, felicitându-l totodată pentru implicarea sa în viața comunității locale.
Blocul de locuințe sociale cuprinde 14 unități locative, construirea acestuia începând din anul 2010. Până în prezent, valoarea investiției este de 1.411.504,81 lei. Mai trebuie menționat faptul că încă un bloc de locuințe sociale, situat la aceeași adresă, va fi dat în folosință în perioada imediat următoare.
Cei care au intrat de astăzi în posesia noilor locuințe beneficiază de acum de condițiile unui trai decent, asta datorită faptului că li s-au asigurat toate utilitățile - rețele exterioare de apă/canal, contor individual de energie electrică, dar și o microstație de epurare a apelor uzate.